Emerich Ienei, fostul mare antrenor al Stelei, echipa care a cucerit Cupa Campionilor Europeni, a dat verdictul.
Astfel, Ienei nu vede echipa lui Gigi Becali, FCSB, ca fiind continuatoarea Stelei. Ienei consideră că adevărata Steaua este echipa din liga a IV, proiectul Armatei la care activează Marius Lăcătuș.
"Suporterii sunt împărţiţi. Eu spun că echipa care joacă în Liga a IV-a acum o să aibă mulţi spectatori pe viitor, pentru că asta este echipa continuatoare a Stelei”, a declarat Ienei la Sport Total FM, potrivit GSP.
În ceea ce privește derby-ul cu Rapid București din liga a 4-a, Ienei susține că "Spectatorii nu au uitat de derby-uri. În Liga a 4-a sunt cele două echipe care cândva au avut un cuvânt de spus în fotbalul românesc.
Țin cu Steaua, bineînțeles, mai ales cu Lăcătuș. Dacă vin 10.000 de oameni este un câștig pentru fotbalul românesc. Deși e un joc de Liga a 4-a, spectatorii vin să vadă aceste formații".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News