FCSB - Sepsi este ultimul meci al etapei în Play Off. Rezultatul partidei din etapa a patra FCSB - Sepsi este transmis Live Text pe DC News. Partida a fost pe Național Arena în prezența a aproape 5000 de spectatori (4233 spectatori plătitori).
FCSB a câștigat lejer meciul cu Sepsi, cu 2-0, după ce la pauză scorul a fost egal. În urma acestei victorii, FCSB ajunge la 3 puncte de liderul CFR Cluj cu care va juca în etapa viitoare, duminică.
FCSB - Sepsi rezultat - 2-0 (0-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci din etapa a patra a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Florinel Coman, intrat la pauză, a fost omul meciului, el obţinând penalty-ul din care Harlem Gnohere a deschis scorul (51), a majorat scorul (59) şi a avut şi o bară în min. 78.
FCSB şi-a creat şi alte ocazii de gol, dar nu a reuşit să le fructifice, portarul Roland Niczuly având o evoluţie foarte bună.
FCSB - Sepsi rezultat - Căpitanul vicecampioanei, Mihai Pintilii, s-a accidentat şi a fost înlocuit după doar 10 minute. Sepsi OSK nu are nicio victorie în ultimele şase etape, înregistrând două egaluri şi patru eşecuri.
Final de meci
REPRIZA a 2-a FCSB - Sepsi 2-0
min. 90+1 Atac frumos al oaspeților, dar Tandia nu nimerește poarta. Imediat mingea se întoarce în careu însă Flores trage în Bălgrădean din 4 metri.
3 minute de prelungire
min. 90 Corner pentru Sepsi de pe partea dreaptă, dar se încurcă cei din Sfântu Gheorghe și FCSB pleacă pe atac.
min. 86 FCSB atacă în valuri, din nou Hora este lansat către poartă după o acțiune a lui Man, însă prinde portarul.
min. 85 Radu Petrescu lasă avantaj după un fault la Tănase, mingea ajunge la Hora, singur cu portarul însă șutul îl lovește pe Niczuly
min. 83 Tandia ratează un șut din mijlocul careului, poziție ideală
min. 82 Șut violent al lui Hora din colțul din stângă al careului, deviat în corner.
min. 82 Denis Man este depășit de o centrare în careu
min. 78 Bară Florinel Coman, omul meciului! Șutează de pe partea stângă a careului advers după ce la fentat pe Viera.
min. 77 Hora pătrunde în careu, cade și primește cartonaș galben pentru simulare
min. 76 Sepsi accelerează pe partea stângă însă Planic intervine hotărât
min. 74 Hora este accidentat și intervine medicul care îl scoate în afara terenului
min. 71 O ultimă schimbare la Spsi. Intră Mensah în locul lui Noiuvier.
min. 66 Gnohere părăsește terenul, intră Texeira
min 64 Dublă schimbare la Sepsi. Iese Ștefan, intră Hamed, iar în locul lui Velev întră Fulop.
min. 59 GOOOOOOOL! Florinel Coman după o acțiune individuală. FCSB - Sepsi 2-0
min. 58 Man șutează de la marginea careului, minge deviată. Corner pentru FCSB. centrează Coman, Hora este izbit de minge care se scurge până în brațele portarului de la Sepsi.
min. 51 GOOOOOOOOL! Gnohere. FCSB - Sepsi 1-0. Gnohere este singurul jucător care a reuțit să încrie în toate cele patru partide până acum ale Play-Off-ului. Are 12 reușite în această ediție a campionatului.
min. 50 Coman e faultat în careu de Viera. PENALTY!
min. 48 Centrare de pe dreapta a lui Romario Benzar, scoasă în aut de un fundaș păcălidu-și chiar și propriul portar. Corner
min. 46 Iese Moruțan și intră Florinel Coman. Moruțan l-a înlocuit în prima repriză pe Pintilii !
min. 46 A început repriza
PAUZĂ FCSB - Sepsi 0-0
REPRIZA 1
min. 45+3 Centrare Flores, ratează intervenția Planic, însă e salvat de Cristea care trimite în afara terenului
3 minute de prelungire
min. 45 Fundașul FCSB Cristea ajunge la careul advers, îi dă o pasă lui Moruțan care nu i-a înțales intenția
min. 41 Gnohere oprește pe piept o minge în punctul de 11 metri șutează dar cu pământul și prinde portarul lui Sepsi. Contraatac Sepsi
min. 40 Sepsi înscrie prin Tandia, dar din offsaid. Gol anulat.
min. 39 Junior Morais șutează surprinzător de pe partea stângă, iar Niczuly respinge greu
min. 38 Cristea are și el o intervenție salutară în marginea careului său. Sepsi se apropie foarte ușor de poarta adversă
min. 36 Planici are o intervenție descisivă în careu cu o clipă înainte ca Flores să șuteze la poartă din 6 metri
min. 33 Atac Sepsi pe partea dreaptă finalizat cu un șut slab prins fără probleme de Bălgradean
min. 28 Niczuly, portarul lui Sepsi, este călcat de un coechipier și rămâne la pământ în propriul careu de 6 metri. Intervin medicii și după 1 minut se ridică.
min. 26 Replica FSB îl aduce pe Junior Morais în stânga careului advers de unde centrează în forță, portarul nu intervine dar nici o nu atacă vreun coechipier pentru a o trimite în poartă
min. 25 FCSB pierde mingea în terenul advers și Sepsi pleacă pe contraatac, însă pasa finală care a plecat de la Ștefan nu a ajuns la nimeni.
min. 23 Gnohere protestează la o decizie a arbitrului. Tensiunea și-a făcut loc în jocul celor două formații
min. 21 Hora marchează din marginea careului însă făcuse un henț atunci când a stopat mingea. Gol nevalidat
min. 18 Moruțan intră, până la urmă, în locul lui Pintilii, după decizia lui Teja. FCSB a jucat 3 minute în inferioritate
min. 18 Tănase forțează o acțiune către poartă din partea dreaptă, dar trimite mingea în adversar.
min. 15 Mihai Pintilii se resimte după un fault și cere intervenția medicilor. Medicii au decis schimbarea. Se încălzește Texeira. Filip preia banderola de căpitan la FCSB
min. 14 Fault din spate la Filip făcut de Velev. Lovitură liberă executată de Man dar fără rezultat.
min. 10 Cartonaș galben Pintilii pentru fault
min. 8 Lovitură liberă Sepsi executată în careu de Tandia, dar Bălgrădean 'fură' mingea atacanților
min. 6 Atac al FCSB cu toată echipa dar finalizat cu un șut slab la poartă
min. 2 Primul corner al partidei executat de Sepsi.
min. 1 A început meciul
FCSB - Sepsi Sfântu Gheorghe se joacă luni, la 21.00, în etapa a patra a play-off-ului Ligii 1, pe stadionul Național.
Teja pune în teren o echipă superofensivă, iar Matei este pe bancă, contrar zvonurilor care-l dădeau ca scos din echipă.
UPDATE
FCSB: Băgrădean - Benzar, Cristea, Planic, Jr. Morais - Pintilii, Filip - Man, Hora, Tănase - Gnohere
Rezerve: A.Vlad, Nedelcu, Fl. Coman, Morutan, M. Roman, F. Matei, Teixeira
Antrenor: Mihai Teja
Sepsi: Niczuly - Moura, Viera, Jovanovic, Khamis - Velev, Vasvari - Nouvier, Flores, Ștefan - Tandia
Rezerve: R.Stoian, I.Fulop, Sintean, Hamed, Rudoi, Mensah, Karnitskiy
Antrenor: Eugen Neagoe
Stadion: Arena Națională
Arbitru: Radu Petrescu / Asistenți: Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu
FCSB - Sepsi rezultat - Mihai Teja caută al treilea succes consecutiv din play-off în faţa lui Sepsi, care nu a marcat niciodată în Capitală. Precedentele două meciuri jucate pe Arena Naţională între FCSB şi echipa din Sfântu Gheorghe s-au încheiat cu acelaşi scor, 2-0. FCSB se poate apropia la trei puncte de liderul CFR Cluj dacă o va învinge pe Sepsi.
FCSB - Sepsi rezultat - "O echipă foarte bună, omogenă, cu un antrenor bun, a demonstrat că şi anul trecut s-a salvat de la retrogradare iar acum este în play off. Va fi un meci dificil, important pentru noi pentru că ne-au mai rămas numai finale de disputat în play off, îmi doresc foarte mult să ne concentrăm bine şi să câştigăm meciul de mâine", a declarat Mihai Teja înainte de meci.
Citește și: Ionuț Radu, salvatorul echipei Genoa VIDEO - Scorul, menținut de paradele românului
FCSB: Bălgrădean - R. Benzar, I. Cristea, Planic, J. Morais - Pintilii, L. Filip - Man, Fl. Tănase, Fl. Coman - Hora.
Sepsi: Niczuly - Moura, Jovanovic, Viera, Fl. Ştefan - Velev, Ad. Rus - Nouvier, Vaşvari, Flores - Tandia.
Arbitri: Radu Petrescu - Radu Ghinguleac şi Mircea Grigoriu.
FCSB - Sepsi rezultat - Echipa roș-albastră ar putea profita de pasul greșit al celor de la CFR la Craiova și să se apropie la 3 puncte, cu 6 etape înainte de final. Gigi Becali a anunțat deja ca Teja va folosi o formulă ofensivă în fața ardelenilor. Gnohere va fi titular la FCSB, alături de Hora, cel mai bun marcator al echipei în 2019. Francezul a fost mai mult rezervă de la venirea lui Hora, însă Becali e pare că a cerut să fie titular.
"Nici nu discutăm altfel. Când e vorba de meciuri importante, echipele mari câștigă. Trebuie să batem în toate 7 care au rămas. Dacă nu ești echipă mare, nu câștigi! Meciurile importante și grele se câștigă cu jucători de luptă. Probabil, așa a ales Teja. Pe Gnohere n-ai cum să-l scoți, e cel mai eficient jucător din toata echipa noastră, nu putem să îl nedreptățim la infinit. Am înțeles că ar juca amândoi, și Gnohere și Hora", a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Citește și: Sepsi - Viitorul rezultat final în ultimul meci al rundei a 3-a, Play Off
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News