Ştefan Bichir, comandantul CSA Steaua, le-ar fi transmis suporterilor că nu se va putea opune din punct de vedere legal folosirii arenei din Ghencea de către FCSB.
"Nu îmi convine, dar nu prea mai am ce să fac și nici nu am de gând să fac închisoare pentru că nu respect legea. Se pare că va trebui să renunțăm”, le-a transmis Ștefan Bichir suporterilor, conform surselor GSP.
"Mi-e teamă de anumite incidente care ar apărea la un meci al celor de la FCSB în Ghencea. Știm că există o antipatie între suporterii Stelei și suporterii FCSB.
Auzisem și eu niște lucruri, v-am zis că FCSB va ajunge să joace în Ghencea în această toamnă. O să se joace până la urmă și va trece și problema asta. Prima oară e mai greu. Așa a fost și la Craiova, cu echipa lui Mititelu, iar acum joacă ambele fără probleme", a declarat Gabi Balint, la „Fotbal Club” de la Digi Sport
"Normal este să se joace derby-ul FCSB-Dinamo pe stadionul Ghencea. Îmi doresc să fiu prezent, cum eram în copilărie, împreună cu tatăl meu”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în exclusivitate pentru ProSport.
”Eu cred că vom juca acolo! Eu nu am vorbit cu Ciolacu, dar acum o să-i dau un telefon și să-i mulțumesc pentru ce a spus. Ciolacu a dat ordin: ‘Bă, am promis și eu nu sunt glugă de coceni, eu mă țin de cuvânt. I-am promis lui Becali că avem obligația să joace Steaua (n.r. FCSB) pe Ghencea‘. Deci 100% o să jucăm în Ghencea. Eu am înțeles că lor le e frică de Talpan. Băi, cât e Ciolacu prim-ministru nu am frică!
O să jucăm în funcție de meciuri, Ghencea, Arcul de Triumf, ca să triumfăm, și Arena (n.r. Națională), meciurile de anvergură.
(n.r. Nu vă e frică de incidente în Ghencea?) Ce incidente? De ce avem miliția (n.r. poliția), ca să stea ca în Franța? Ești cuminte, îți vezi de echipa ta, dacă nu te arestează miliția. Gata, ce incidente? Mă apuc să fac și eu incidente, facem incidente toți. Să se respecte legea și cu asta basta.
La Peluza Sud, majoritatea sunt băieți mai educați. Au ei ce au cu mine, dar nu sunt oameni proști ca să facă tâmpenii, nenorociri”, a spus Gigi Becali.
FCSB primeşte vizita celor de la Dinamo pe 22 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News