Şaizeci şi două de persoane au murit şi alte 42.000 au fost infectate cu virusul Dengue pe teritoriul Sri Lankăi în primele opt luni ale acestui an, a informat Unitatea de Epidemiologie din cadrul Ministerului Sănătăţii din această ţară, citată de Xinhua.
Până pe 23 august, au fost raportate 42.051 de cazuri de Dengue, cel mai mare număr de cazuri fiind înregistrat în districtul Colombo (8.808 de cazuri), urmat de Gampaha, la periferia capitalei, cu peste 6.388 de cazuri şi de Galle, în sudul Sri Lankăi, cu 4.377 de cazuri.
Unitatea de Epidemiologie a anunţat că a identificat cinci raioane cu risc ridicat de febră Dengue, printre care Colombo, Gampaha, Galle, Kalutara în Provincia de Vest şi Ratnapura în sudul ţării.
Experţii medicali au cerut locuitorilor să solicite asistenţa medicală imediată dacă suferă de febră ridicată, vărsături necontrolate, dureri abdominale sau ameţeli.
"Toţi pacienţii cu febră au nevoie de odihnă şi ar trebui să evită să meargă la serviciu sau şcoală", au declarat epidemiologii, precizând că febra hemoragică Dengue, transmisă de ţânţarii Aedes, poate fi fatală.
Experţii au cerut totodată femeilor însărcinate să solicite internarea imediată în prima zi de febră.
Anul trecut, peste 50 de persoane au murit şi mai mult de 48.000 au fost afectate de virusul Dengue în Sri Lanka.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu