Andreea Mitu, membră a echipei naționale a României în Fed Cup, nu a putut vorbi, duminică seara, la conferința de presă de după înfrângerea din meciul cu Cehia din cauza lacrimilor.
Întrebată ce o necăjește mai tare, rezultatul sau evoluția sa din partida de dublu, Andreea Mitu, vizibil emoționată, a răspuns: "Evoluția mea a dus la rezultatul acesta, deci se leagă. Emoțiile sunt prea mari. Nu prea pot să vorbesc acum... poate când mă liniștesc o să pot vorbi".
Prezentă la conferința de presă, căpitanul Alina Tecșor a intervenit și a afirmat că vina înfrângerii din întâlnirea cu actuala campioană mondială nu aparține cuplului Andreea Mitu/Raluca Olaru. "Fetele sunt triste pentru că ele consideră că această înfrângere li se datorează, dar nu este deloc așa. Este ceea ce a putut echipa României azi, nu e nicio problemă. Nu se pune problema să dezamăgească pe cineva. Poate nu au evoluat ele la valoarea lor, asta cu siguranță, se putea mai bine", a adăugat Tecșor, citează Agerpres.
Raluca Olaru a declarat că și-a dorit foarte mult să câștige pentru România, dar adversarele au fost prea puternice. "Eu de când am fost convocată am simțit că se va ajunge la 2-2 și trebuie să fiu pregătită. Mi-am dorit foarte mult să joc bine, să câștig, din păcate adversarele au fost prea puternice pentru noi azi", a spus Olaru.
Echipa de tenis a Cehiei, deținătoarea trofeului, a învins România cu scorul de 3-2, duminică, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup, după ce perechea Karolina Pliskova/Barbora Strycova s-a impus cu 6-2, 6-3 în fața cuplului Andreea Mitu/Raluca Olaru, în meciul decisiv.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu