Fed Cup. Australia - Belarus, rezultat final. S-a aflat prima finalistă

Echipa feminină de tenis a Australiei a învins-o pe cea a Belarusului, cu 3-2, duminică, la Brisbane, şi s-a calificat pentru a 18-a sa finală de Fed Cup, prima din 1993, informează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Australia a obţinut biletul pentru finala din noiembrie, unde va întâlni învingătoarea dintre România şi Franţa, după ce a câştigat meciul de dublu: Ashleigh Barty şi Samantha Stosur le-au dominat pe Victoria Azarenka şi Arina Sabalenka, 7-5, 3-6, 6-2, întâlnirea durând aproape două ore.

Barty, N.9 mondial, câştigase şi cele două meciuri ale sale de simplu, sâmbătă cu Azarenka (7-6, 6-3) şi duminică în faţa lui Sabalenka (6-2, 6-2).

Australia a câştigat de şapte ori trofeul, ultima oară în 1974 în faţa SUA.

Australia şi Belarusul au fost la egalitate, 2-2, după ce Azarenka, fost lider mondial, a trecut clar de Stosur, 6-1, 6-1, după doar 59 de minute. Azarenka, dublă câştigătoare la US Open, este acum locul 61 mondial.

În primul meci de sâmbătă, Sabalenka, locul 10 mondial, a învins-o pe Stosur, cu 7-5, 5-7, 6-3.

Belarus, care nu a câştigat niciodată competiţia, spera să se califice pentru a doua sa finală din ultimii trei ani, după cea pierdută în faţa SUA în 2017.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel