Jucătoarea de tenis Monica Niculescu (36 WTA) a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Kirsten Flipkens, primul din cadrul întâlnirii de Fed Cup care opune echipele României și Belgiei, va fi unul captivant, deoarece adversara are un stil de joc apropiat de al ei.
Niculescu a afirmat că îi place suprafața de joc pregătită de organizatori la Sala Polivalentă din Capitală. "Mie îmi place să joc în sală, am și un turneu câștigat în sală, cel de la Luxemburg. Și era exact aceeași suprafață, cu lemn dedesubt. Acum să vedem mâine dacă o să îmi mai placă", a adăugat Monica Niculescu.
Monica Niculescu va juca primul meci sâmbătă, de la ora 13,00, contra belgiencei Kirsten Flipkens, la Sala Polivalentă din Capitală, iar în al doilea Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Yanina Wickmayer, conform tragerii la sorți care a avut loc, vineri, la Hotelul Intercontinental, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu