Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, că suma de 2,1 milioane de lei, repartizată instituţiei de către Ministerul Tineretului şi Sportului pentru 2021, este o bătaie de joc.
"Din punctul nostru de vedere este o bătaie de joc la adresa Federaţiei Române de Tenis şi din prima discuţie avută cu preşedintele federaţiei, cu domnul Ţiriac, nu cred că va accepta să semneze această bătaie de joc. Este vorba de aproximativ două milioane de lei, după o perioadă de 4 ani în care Federaţia Română de Tenis nu a avut finanţare, fiind sistată. Nu ştiu ce se va întâmpla dacă domnul Ţiriac nu va semna contractul de finanţare. Cu siguranţă ne vom mai întâlni cu domnia sa. Deocamdată dânsul finanţează federaţia, deja am avut patru loturi în pregătire, încep competiţiile internaţionale, naţionale. Vom vedea ce hotărâre va lua, vom face din nou apel la minister să ne primească această comisie şi punctual pe proiecte şi pe competiţii internaţionale să demonstrăm că nu avem cum trăi din această aceşti două milioane de lei. Gândiţi-vă că urmează Cupa Federaţiei, jucăm împotriva Italiei, un meci foarte important, un meci de campionat mondial. În 2019, în ultimul an în care s-au disputat competiţiile conform calendarului, echipa naţională de Fed Cup a fost singura semifinalistă, pentru locurile trei-patru, şi în condiţiile astea dai un buget în bătaie de joc, două milioane de lei la o federaţie care are vizibilitatea şi expunerea maximă?", a declarat Cosac, pentru Agerpres.
El s-a arătat nemulţumit de decizia MTS în condiţiile în care există o hotărâre definitivă în instanţă conform căreia refuzul finanţării în anii trecuţi a fost "un abuz": "Şi aş putea completa cu faptul că prin decizia definitivă civilă 581 din 2020, Curtea de Apel Bucureşti a anulat actul prin care Ministerul Tineretului şi Sportului a refuzat finanţarea Federaţiei Române de Tenis din 2018. Se dovedeşte că a sabotat dezvoltarea tenisului românesc, este practic dovedită şi pe cale judecătorească. Deci nu numai că noi am strigat din răsputeri că e ilegal ce fac şi este un abuz, iată că şi instanţa legală, Curtea de Apel ne-a dat dreptate".
Cosac a precizat că suma alocată FRT de către MTS abia dacă ar putea acoperi în acest an plata salariilor angajaţilor.
"Cele două milioane abia dacă ar putea acoperi, în cazul în care preşedintele va hotărî să semneze contractul de finanţare pe această sumă, pentru că îmi e greu să cred că o va semna, pentru că şi noi încă şi la începutul acestui an funcţionăm pe finanţarea făcută de domnia sa, să plătim salariile angajaţilor şi colaboratorilor. Doar pregătirea loturilor naţionale de lotul de anul acesta fără nici o exagerare costă undeva la 850.000 de lei, calendarul naţional 300.000, iar competiţiile internaţionale doar pentru copii şi juniori să poată avea un calendar optim este aproximativ două milioane, iată că numai competiţiile juniorilor şi copiilor ar fi undeva la două milioane. Federaţia Română de Tenis este implicată în organizarea a peste 50 de competiţii.
Avem un calendar extrem de bogat de competiţii naţionale şi internaţionale unde trebuie să asigurăm toate condiţiile. Şi asta în condiţiile în care federaţia este una dintre puţinele care au obţinut medalii la ultimele Jocuri Olimpice prin Tecău şi Mergea, la dublu, în condiţiile în care este una dintre puţinele federaţii cu obiectiv de obţinere de medalii la Jocurile Olimpice, prin Simona Halep. Iată că această comisie care a dezbătut şi aprobat bugetele îşi bate joc de Federaţia Română de Tenis. De aici vine şi revolta noastră, ca să spun aşa, adică au fost patru sau cinci medalii în 2016, am fost una dintre puţinele federaţii care a luat medalii, una dintre puţinele care îşi asumă o medalii şi tu vii acum şi îţi baţi joc de ea cu două milioane?", a mai spus Cosac.
Oficialul FRT a afirmat că peste tot în lume există 5 criterii care stau la baza finanţării federaţiilor sportive, care ar trebui aplicate şi în România: "Nu am discutat cu ei, este inadmisibil că nici un reprezentant al federaţiei nu a fost invitat să îşi susţină cererea de finanţare. Mai mult am discutat cu preşedinţii de federaţii din afară şi am aflat că peste tot sunt cinci criterii clare: vizibilitate, popularitate, tradiţie, performanţă şi număr de sportivi legitimaţi. Eu cred că ar fi trebuit alcătuită o comisie cu personalităţi din lumea sportului sau o comisie complexă care să stabilească procentul acestor criterii şi atunci să stabilească şi suma, este inadmisibil altfel. Cu tot respectul pentru disciplinele olimpice care aduc medalii olimpice, mondiale sau europene, dacă nu ai vizibilitate, este greu să creezi un model, un exemplu cu care să vii pe piaţă, să îi scoţi la sport pe copii. De aceea, cred că trebuie să fie un echilibru, dacă nu apari pe sticla este greu. Dacă noi nu investim şi într-un sport din ăsta care creează vizibilitatea, atunci nu ştiu unde vom ajunge".
George Cosac a precizat că va solicita o întrevedere comisiei MTS care a alocat bugetele federaţiilor pentru 2021: "Sunt foarte multe întrebări fără răspuns din partea lor. Voi face o solicitare la această comisie să mă primească să îmi susţin cele afirmate. Nu ştiu cât au primit celelalte federaţii, dar îmi e greu să cred că o federaţie cu o medalie la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice, cu obiectiv la următoarea, a primit două milioane. Nu cred că mai este o federaţie în situaţia noastră. Toţi am înţeles că trecem pentru o situaţie dificilă, dar să vii cu suma asta... Să vă dau un exemplu, în 2016, când am avut finanţarea completă, am avut 5,7 milioane bugetul, gândiţi-vă doar la inflaţie. Iar din 2017, federaţiile care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice au avut undeva între 8 şi 10 milioane de lei".
Întrebat dacă există posibilitatea ca Ion Ţiriac să renunţe la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, Cosac a spus: Noi am discutat, dar dânsul a prezentat-o public de la început, a spus că vine pentru o perioadă determinată, mult mai scurtă, să rezolve problemele federaţiei. Nu şi-a putut imagina nici dânsul că într-o ţară democratică, un individ te poate ţine din proces în proces, peste 40 de procese, cu peste 300 de termene de judecată. Deci, practic, de patru-cinci ani, una dintre priorităţile federaţie a fost să se apere în instanţă. Acum un pic lucrurile s-au schimbat, am solicitat şi noi daune în instanţă, avem un proces şi începe să dea din colţ în colţ. Nu ştiu cum se va termina, nu îmi plac aceste procese, dar repet, cu toate aceste procese, cât timp mai rămâne să te gândeşti la dezvoltarea şi implementarea noilor proiecte şi obiective?".
Federaţia Română de Tenis a fost inclusă de MTS pe lista structurilor sportive care primesc finanţare în 2021, cu suma de 2.100.000 de lei. Ultimul an în care instituţia a primit finanţare de la bugetul de stat a fost 2016, după care cererile au fost refuzate din cauza problemelor juridice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News