Federaţia Sindicatelor Poliţiştilor, solicitare către ministrul de Interne, Mihai Fifor

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Liderii Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România (FSDPR) s-au întâlnit, miercuri, cu noul ministru al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, după ce acesta a invitat sindicatele poliţiştilor la o întrevedere, informează FSDPR într-un comunicat remis joi. 

Preşedintele FSDPR, Ionel Babuş, l-a informat pe ministrul de Interne cu privire la un număr de cinci probleme ale sindicaliştilor, subiecte care concentrează întreaga problematică a Ministerului Afacerilor Interne şi a structurilor subordonate, se menţionează în comunicatul Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România. Aceste probleme vor fi detaliate într-o conferinţă de presă pe care Federaţia o va organiza în curând, potrivit sursei.

Liderul FSDPR, Ionel Babuş, l-a asigurat pe noul ministru de Interne că Federaţia îl va sprijini în implementarea proiectului de reconstrucţie instituţională a Ministerului de Interne. Purtătorul de cuvânt al Federaţiei, Christian Ciocan, i-a transmis ministrului de Interne scrisoarea deschisă redactată anterior de FSDPR, prin care sindicatele poliţiştilor îşi declarau intenţia pozitivă faţă de noua conducere a Ministerului de Interne. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel