Federația “Solidaritatea Sanitară” din România este o organizație sindicală din sectorul sanitar afiliată la nivel naţional Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” şi la nivel european la EUROFEDOP, având afiliate organizaţii sindicale din sectorul sanitar din peste jumătate din judeţele ţării desfăşurându-şi activităţile atât la nivel naţional cât şi la nivel regional.
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" solicită Guvernului României să adopte urgent trei măsuri:
"În contextul inflaţiei galopante tot mai mulţi lucrători din sănătate alunecă în zona sărăciei salariale, veniturile salariale obţinute fiind insuficiente pentru a le asigura resursele necesare supravieţuirii. (Într-o astfel de situaţie se află chiar şi salariaţi care lucrează în condiţii de muncă periculoase sau deosebit de periculoase, desfăşurând totodată o bună parte a activităţii profesionale noaptea şi în zilele libere legale.)
Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât este vorba de profesioniştii deja epuizaţi de îndelungata luptă dusă deja pe frontul pandemiei, rapida scădere a puterii de cumpărare accentuându-le problemele şi scăzându-le capacitatea de desfăşurare a activităţilor profesionale", se arată într-un comunicat al sindicaliştilor, remis sâmbătă AGERPRES.
De asemenea, atrag atenţia sindicatele, specialiştii din sistemul public de sănătate constituie o resursă importantă în eventualitatea a unui conflict militar, menţinerea capacităţii lor de intervenţie fiind vitală şi în contextul ameninţării cu războiul.
"Merită observat că, prin intermediul refugiaţilor de război, conflictul din Ucraina deja a crescut sarcinile lucrătorilor din sistemul public de sănătate. În aceste condiţii, protecţia lucrătorilor din sistemul public de sănătate împotriva stresului generat de reducerea rapidă a salariului real şi de efectele aceste scăderi accelerate a puterii de cumpărare este o intervenţie necesară, cu caracter strategic raportat la actual context".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu