Felicia Filip, manager Opera Comică pentru Copii, a vorbit despre evaluarea care i-a fost făcută în cadrul instituției.
Felicia Filip și-a arătat nemulțumirea față de comisia de evaluare și a explicat motivele.
„Opera Comică pentru Copii este instituția publică de spectacole din București cu cele mai multe evenimente în ultimii 4 ani, cei mai mulți spectatori plătitori de bilete și cele mai mari venituri proprii (în procente din buget și cifre absolute). Am susținut cu mândrie acest raport în fața comisiei. Am primit din partea unor membri ai Comisiei câteva întrebări pertinente, iar la final multe complimente, felicitări și îmbrățișări.
Am aflat cu stupoare, la finalul zilei de ieri, că activitatea coordonată de mine este departe de a fi performantă. Nota obținută nu reflectă, mai ales prin motivarea ei de către Comisia de evaluare, realitatea din Raportul depus. Îndoielnic este faptul că, în timpul interviului, nu s-au ridicat aspectele imputate ulterior de comisie. În această etapă, în mod pragmatic, se clarifică elemente pe care comisia nu le identifică în raportul scris.
Nota 8,59 înseamnă că nu mai suntem competenți nici noi, nici întregul colectiv OCC și că postul de manager urmează a fi scos la concurs. Acest lucru se petrece în contextul în care, chiar în aceste zile, instituția pe care o conduc este nevoită ca, la cererea publicului, să suplimenteze spectacole programate (musicalul „School of Rock” se joacă, după alte 11 reprezentații, cu casa închisă de joi până duminică). Este știut deja că la Opera Comică pentru Copii cererea de bilete, la toate spectacolele, este foarte mare”, a transmis Felicia Filip.
„Aceste informații nu sunt greu de verificat, vă pot pune la dispoziție și raportul și înregistrarea ședinței în privința căreia, pentru a demonstra că nu sunt favorizată, am fost de acord să fie publică. De asemenea, vă invităm oricând să constatați personal veridicitatea datelor din Raportul de evaluare și nivelul artistic atins de Opera Comică pentru Copii, singura instituție de acest gen din lume.
(...)
Vă solicităm, așadar, să anulați procedura, să refaceți comisia de evaluare care nu a avut în componență niciun membru din specialitatea instituției pe care o conduc: teatru muzical, conform R.O.F., și să dispuneți reevaluarea activității manageriale conform dispozițiilor și exigențelor legii. Pentru că dreptatea și adevărul nu sunt negociabile”, a transmis Felicia Filip, manager Opera Comică pentru Copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu