Felicia Pop, directoarea de cabinet a ministrului Viorel Ilie, trimisă în judecată

Felicia Pop, directoarea de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, alături de un alt angajat al ministerului - Mihai Cornel Zaharia.

Felicia Pop, directoarea de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, alături de un alt angajat al ministerului - Mihai Cornel Zaharia, pentru folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste date, în dosarul referitor la organizarea unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată.

Cu referire la concurs, precizează DNA, au rezultat date şi probe că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant.

Proba scrisă a fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017. În acest context, în perioada 20 - 31 iulie 2017, inculpata Pop Felicia-Elena, directoare de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, la cererea demnitarului, a solicitat membrilor comisiei de concurs - inculpaţii Alexandrescu Maria şi Zaharia Mihai-Cornel - subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie 2017, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit sursei citate, la data de 28 iulie 2017, inculpaţii Maria Alexandrescu şi Mihai-Cornel Zaharia au pus la dispoziţia directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare aferente probei scrise, ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă.

"În aceeaşi zi, directoarea de cabinet, Felicia-Elena Pop, a dat candidaţilor agreaţi subiectele şi rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceştia au avut acces la subiectele de concurs şi la rezolvarea lor, fiind vădit favorizaţi faţă de ceilalţi candidaţi, a reieşit că, potrivit înţelegerii, ei au şi întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă de către candidaţii favorizaţi", precizează procurorii anticorupţie.

Modificarea statului de funcţii

De asemenea, potrivit statului de funcţii din schema de personal a ministerului, nu toţi candidaţii favorizaţi ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul a dispus modificarea statului de funcţii, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora, spun procurorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti. În aceeaşi cauză, s-a dispus sesizarea instanţei de judecată - Tribunalul Bucureşti - cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatei Maria Alexandrescu, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs, acord ce a fost încheiat la iniţiativa acesteia.

"În prezenţa avocatului, inculpata Maria Alexandrescu a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia - închisoarea de 1 an şi 9 luni, cu amânarea aplicării pedepsei în condiţiile art. 83 din C. pen., cu stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani", precizează DNA.

Ministrul Viorel Ilie, apărat de Senat

Faţă de Viorel Ilie, senator în Parlamentul României şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, procurorii au solicitat încuviinţare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Prin hotărârea adoptată la data de 3 octombrie 2017, Senatul a hotărât să nu ceară urmărirea penală a senatorului Viorel Ilie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel