Felix Bănilă, reacție după ce președintele i-a cerut demisia

Felix Bănilă a reacționat, marți dimineața, după cererea președintelui Klaus Iohannis de a-și da demisia.

Alegeri prezidentiale 2024

Felix Bănilă a declarat că va analiza cererea președintelui Iohannis, dar nu-și dă demisia deocamdată.

Conform unui comunicat de presă al DIICOT, Felix Bănilă nu-și demisia: ”Demisia este un act unilateral de voință, dar sunt împrejurări în care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laș și poate chiar lipsită de responsabilitate. Vă asigur că, în cazul meu, nu se va întâmpla așa” se arată în document.

Felix Bănilă mai transmite că va discuta cu colegii săi și cu superiorii (procurorul general al României - n.r.), după care va lua o decizie. Șeful DIICOT mai spune că activitatea Parchetului ”nu se rezumă la ancheta legată de tragedia de la Caracal” și că o demisie luată prea repede ”ar putea duce la instabilitate în ceea ce privește DIICOT”.

”Instituțiile sunt formate din oameni, însă demisia șefului DIICOT, mai ales în astfel de împrejurări, poate avea consecințe deosebite, până la instabilitate, iar eu nu pot concepe că așa ceva ar fi de dorit, intr-o țară membră a UE și a NATO, aflată la frontiera acestora. Activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal și de aceea, vreau să vă asigur despre faptul că demisia șefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv și nu doar expresia unei simple porniri instinctuale, golită de importanța funcției, de care, de altfel, sunt pe deplin conștient”, se precizează în comunicatul DIICOT, publicat marți dimineață.

Iohannis i-a cerut demisia

Klaus Iohannis i-a solicitat demisia lui Felix Bănilă din funcția de procuror-șef al DIICOT pe fondul gestionării anchetei din Caracal. Președintele condamnă modul în care a fost tratată familia Melencu.

”E revoltător modul în care în ultima săptămână au reacționat în ceea ce privește ancheta de la Caracal și cumplitul caz din Dâmboviță. Am văzut gesturi scandaloase. E extrem de grav că cei care conduc instituții ale statului român girează astfel de comportamente. Victimele sunt tratate cu duritate și agresivitate. PSD va plăti politic, vă promit acest lucru. (...) Dar nu mă refer doar la Guvern, ci și la conducerea DIICOT. Ar fi trebuit să aducă un plus de profesionalism și credibilitate. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta generează în continuare semne de întrebare majore. Îi cer domnului Felix Bănilă să-și dea demisia! E nevoie de o schimbare la acest nivel”, a zis Klaus Iohannis într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel