Felix Rache i-a luat apărarea lui Raed Arafat după valul de acuzaţii din spaţiul public, ca urmare a publicării filmului secret al intervenţiei de la Colectiv, şi a menţionat că România s-a schimbat mult în bine datorită SMURD.
"Raed Arafat are toată consideraţia mea. Îmi aduc aminte că înainte de SMURD, când era vreun accident, venea doar preotul. După SMURD, vin şi echipele de intervenţie, de descarcerare. Sunt şanse 50-50. Nu degeaba şoferii îşi pun cruciuliţe la maşină, pentru că te duci pe ultimul drum câteodată.
Trebuie să respectăm şi memoria celor care nu mai sunt, şi dreptul părinţilor de a cere dreptate, dar în momentul acesta îi judecăm pe cei care încearcă să salveze oameni, nu pe cei care au adus oameni în situaţia aceea. Nu vă supăraţi, dar eu plătesc taxe statului român ca să îi judece şi pe patronii de la Colectiv", a spus Felix Rache la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News