Femeia acuzată de procurorii DIICOT de propagandă teroristă, trimisă în judecată

DIICOT a trimis în judecată o femeie aflată într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare care a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii active în Orientul Mijlociu.

Este vorba de F. L. G., care a mai fost acuzată în trecut de fapte similare, primind o condamnare cu suspendare. Potrivit unui comunicat al DIICOT, femeia va fi judecată de Curtea de Apel Craiova pentru săvârşirea infracţiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare, ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie.

Anchetatorii susţin că, aflată într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare, femeia a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu.

În cadrul materialelor accesate/diseminate de femeie, erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători ai entităţii teroriste.

De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare/aplicaţiile de mesagerie, femeia a promovat însemnele şi activităţile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum şi ideologia acesteia.

Procurorii menţionează că femeia a editat materialele de propagandă teroristă, inclusiv prin adăugarea semnelor distinctive, asumându-şi reluarea/continuarea activităţilor infracţionale la doar 6 zile după ce a primit o condamnare cu suspendare pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni.

Prin rechizitoriu, s-a solicitat menţinerea măsurii sechestrului instituit şi confiscarea specială a bunurilor folosite la săvârşirea faptelor şi obligarea femeii la plata unor cheltuieli judiciare în cuantum de 4.500 lei, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel