Lorna Byrne, o femeie din Marea Britanie e convinsă că vede îngeri şi vorbeşte cu ei chiar de când era copil, informează The Guardian.
"Cei mai mulţi coboară pe Pământ prin noiembrie şi stau până după Crăciun. Poţi să vezi aşa, nişte lumini puternice lăsându-se uşor spre pământ", a povesteşte Lorna.
Femeia susţine că îngerii arată diferit unii de alţii şi nu sunt neapărat aşa... ca în poveşti. "Spre exemplu, cel mai frumos este Arhanghelul Gabriel. E un înger ciudat, dar arată foarte bine. Nu apare foarte des şi e îmbrăcat ca un motociclist", a mărturisit Lorna Byrne într-un interviu acordat The Guardian.
Unii arată ca nişte copii, alţii ca nişte oameni adulţi. Unii poartă haine albe, vaporoase, luminoase, alţii straie bătute cu pietre preţioase. În comun au faptul că indiferent de rang, îngerii au aripi. Cei care nu au în grijă câte un om şi sunt "şomeri", stau mai mult pe Pământ, potrivit femeii.
Britanica a mai povestit cum pe vremea când era copil îl vedea pe fratele ei, care murise la o vârstă fragedă. "Mă jucam cu el, lângă şemineu şi el stătea foarte aproape de foc, pentru că pe el nu îl ardea. La un moment dat, am întins mâna şi l-am atins şi au apărut nişte luminiţe frumoase, ca nişte scântei", a mai spus Lorna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu