Femeia din Galați, care și-a omorât copilul, în bătaie, arestată preventiv pentru 30 de zile

FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @user7350813
FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @user7350813

O femeie din Galați și-a omorât în bătaie propriul copil, o fetiță de 9 ani. Ceilalți doi copii ai familiei au fost preluați de DGASPC Galați.

Femeia din Galați, care și-a omorât unul dintre copii, o fetiță în vârstă de 9 ani, după ce a bătut-o în mod repetat, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar procurorii au decis ca aceasta să fie cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie. Cele două surori ale fetiței au fost preluate de DGASPC Galați.

”Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii împotriva inculpatei V.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art. 188 alin. (1) Cod penal în referire la art. 199 alin. 1 Cod penal, reţinându-se că în perioada 26.01.2024 - 30.01.2024, în timp ce se afla în locuinţa din municipiului Galaţi, a exercitat acte de violenţă asupra victimei minore V.E.A, fiica sa, în vârstă de 9 ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contontente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului.

La aceeaşi dată, s-a dispus de către procuror reţinerea inculpatei V.E. pentru o durată de 30 de zile, fiind formulată, la data de 01.02.2024, propunere de arestare preventivă a inculpatei, ce urmează a fi înaintată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi”, se arată în comunicatul procurorilor, citat de Agerpres.

Potrivit presei locale, celelalte două fetițe, surorile copilei ucișe, în vârstă de 5 și 7 ani, au fost preluate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

”Am fost sesizați și ne-am deplasat de urgență la domiciliul familiei. Fetițele au fost preluate, se află în siguranță și vor fi date în grija unui asistent maternal. La o primă evaluare, minorele sunt în stare bună, dar vor fi evaluate complet, din punct de vedere psihologic și medical”, a declarat Tania Calcan, purtătorul de cuvât al DGASPC Galați, pentru presa locală.

De asemenea, femeia va fi și ea supusă unei expertize psihiatrice, iar în funcție de rezultat, este posibil ca aceasta să nu răspundă din punct de vedere penal, dacă medicii legiști vor stabili că nu are discernământ.

Citește și: Doi tineri gălățeni au murit carbonizați în urma impactului dintre mașina lor și un autocamion, pe DN 24

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel