Femeie atacată de rechin. Plajele s-au închis în sudul Australiei

Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com

Scene șocante s-au petrecut pe o plajă situată în sudul Australiei după ce o femeie a fost atacată de rechin. 

Mai multe plaje situate în apropiere de Merimbula, la aproximativ 430 de kilometri sud de Sydney, au fost închise pentru o perioadă de 24 de ore după ce o femeie în vârstă de 60 de ani a fost atacată de un rechin, sâmbătă dimineaţă, a anunţat serviciul de intervenţii Surf Life Saving din New South Wales (NSW), informează agenţia DPA, scrie Agerpres.

Accesul a fost restricţionat pe aproximativ 20 de kilometri de plaje după ce femeia a fost muşcată de şold şi coapsă de un rechin în timp ce înota în apropiere de plaja principală din Merimbula, în jurul orei 7:00 dimineaţa (20:00 GMT, vineri), a scris pe Twitter Surf Life Saving NSW.

Ce spun martorii



Martorii au declarat că au observat aripioare de rechin şi un exemplar mare, a spus inspectorul Robert Whitney din cadrul serviciului de ambulanţă din NSW, citat de agenţia de ştiri AAP.

"Ceea ce am putut constatat a fost că pacienta a suferit răni multiple în timpul unui eveniment care trebuie să fi fost terifiant", a declarat Whitney.

Atacurile rechinilor, tot mai dese



Numărul atacurilor letale ale rechinilor în apele australiene a crescut de opt ori în 2020, cel mai mortal an înregistrat după 1934.

Anul trecut, Australia a înregistrat opt atacuri mortale ale rechinilor, potrivit bazei de date "Shark Attack File" a Taronga Zoo - sursa principală la nivel naţional privind atacurile rechinilor. Timp de aproximativ 50 de ani a existat, în medie, un atac letal pe an, iar în 2019 nu a fost consemnat niciun deces din această cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel