Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Neamţ, ajutaţi de câinele poliţist TAD, au găsit o femeie din Tarcău, dată dispărută.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizaţi, la data de 26 noiembrie a.c., de către un bărbat de 45 de ani, din Pângăraţi, cu privire la faptul că mama sa, de 64 de ani, din Tarcău, a plecat de la domiciliu, în cursul aceleiaşi zile şi nu a mai revenit.
În urma sesizării, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz, pompieri, membri ai familiei şi localnici au demarat de urgenţă căutările, în vederea depistării femeii.
La acţiune a participat şi câinele poliţist Tad, în vârstă de 4 ani, din rasa ciobănesc german, a cărui specializare este căutarea salvarea persoanelor în mediul natural, alături de conductorul său din cadrul Compartimentului Urmăriţi. Acţiunile de căutare ale femeii dispărute au fost sistate în cursul nopţii, fiind reluate în dimineaţa aceasta.
Aportul decisiv în descoperirea femeii l-a avut câinele poliţist Tad, aceasta fiind depistată într-o zonă cu vegetaţie abundentă de pe raza aceleiaşi localităţi. Câinele poliţist şi-a dovedit calităţile obţinând punctajul maxim la antrenamentul de specialitate susţinut la Centrul Chinologic Sibiu, în cursul lunii octombrie 2019.
Din verificările efectuate a reieșit faptul că, pe perioada dispariției, femeia nu a fost victima vreunei infracțiuni.
După depistare, aceasta a fost preluată de un echipaj medical, în vederea evaluării stării de sănătate şi acordării îngrijilor medicale de specialitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu