O femeie a fost găsită decedată într-o fântână în gospodăria sa din localitatea Grinţieş.
O femeie de 70 ani a fost găsită decedată într-o fântână din gospodăria sa din localitatea Grinţieş de pompierii chemaţi, marţi, la faţa locului de rude, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Pentru a scoate victima, pompierii au fost nevoiţi să coboare la 12 metri adâncime. 'Pompierii au evacuat apa din fântâna de aproximativ 12 metri adâncime după care, cu ajutorul mijloacelor specifice de intervenţie de evacuare din mediu ostil, au scos victima. Femeia de aproximativ 70 de ani nu prezenta semne vitale', a precizat Irina Popa. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu