O femeie a fost grav rănită, sâmbătă dimineaţă, de o maşină de teren în timp ce traversa pe o trecere de pietoni din municipiul Călăraşi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, subinspector Mihaela Adriana Stan, a declarat că până la sosirea organelor de poliţie, şoferul a părăsit locul faptei. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Judeţean Călăraşi pentru acordarea îngrijirilor medicale, informează Agerpres. Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul şi pentru identificarea autorului accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu