Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, că procurorul face toate verificările necesare, după ce au apărut informaţii că o femeie a fost ţinută în arest preventiv timp de trei zile, deşi ar fi trebuit pusă în libertate.
"Din momentul în care am primit eu această informaţie am solicitat clarificarea rapidă a aspectelor care au condus la această situaţie. Este un dosar penal, s-a sesizat Parchetul şi, bineînţeles, cei responsabili vor răspunde. Din punctul nostru de vedere este inacceptabil să nu se pună în executare astfel de decizii. (...) Procurorul face toate verificările şi va dispune măsurile necesare. Există un dosar penal, măsurile sunt dispuse de procuror", a afirmat Carmen Dan, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.
Precizările au fost făcute în contextul în care în presa centrală au apărut informaţii potrivit cărora conducerea Poliţiei Capitalei a dispus declanşarea unui control la Arestul central, după ce o femeie a fost ţinută în arest preventiv de vineri până luni, deşi instanţa a dispus plasarea acesteia sub control judiciar, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News