O femeie a fost lovită de tren în judeţul Arad, în Halta Sânpetru German.
O femeie în vârstă de aproximativ 20-25 de ani a fost lovită de tren luni în Halta Sânpetru German, situată la circa 30 de kilometri de Arad, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în stare foarte gravă, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, maior George Pleşca.
Femeia se afla lângă liniile de tren şi, din câte se pare, culegea plante
'Concentrată se pare asupra lucrului, tânăra femeie nu a auzit trenul care se apropia şi nici semnalele acustice cu care mecanicul de locomotivă a încercat să o avertizeze. Din câte se pare, tânăra a fost acroşată de scara unuia dintre vagoanele trenului, fiind grav accidentată', a declarat presei maior George Pleşca.
Cel care a sunat la numărul unic de urgenţă 112 pentru a anunţa accidentul a fost mecanicul de locomotivă. 'La locul accidentului s-a deplasat un echipaj medical din cadrul SMURD Arad, ai cărui membri au găsit-o pe femeie în stare gravă, de inconştienţă. Paramedicii i-au acordat femeii primul ajutor, au intubat-o, după care au transportat-o la SCJU Arad predând-o personalului medical de la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii', a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News