O femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un camion pe trecerea de pietoni.
O femeie în vârstă de 74 ani a fost accidentată mortal, miercuri, pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamţ, de un cimentruc condus de un bărbat din localitatea Bicaz Chei, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Dimitrie Mocanu.
Potrivit sursei citate, victima a fost transportată la spital în stare gravă, dar a decedat din cauza rănilor suferite.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri a reieşit că un bărbat de 36 de ani, din Bicaz Chei, care conducea un cimentruc pe Bulevardul 9 Mai din Piatra-Neamţ, a surprins şi accidentat o femeie de 74 de ani, din Girov, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni. Din evenimentul rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost preluată şi transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde în urma leziunilor suferite a decedat, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, a mai menţionat sursa citată. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu