O femeie din Botoșani este sechestrată de soțul cu problemele psihice, în apartamentul familiei.
UPDATE: Femeia în vârstă de 51 de ani, din Botoșani, care era sechestrată de soțul cu probleme psihice, a fost eliberată în urma intervenției polițiștilor.
O femeie a fost sechestrată în casă, sâmbătă, de soțul ei, cunoscut cu probleme psihice. La blocul unde este ținută cu forța femeia sunt polițiști si a mers și un negociator.
Polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că soțul său, cunoscut în evidențele medicale cu probleme psihice, a încuiat ușa de acces în locuință și nu îi dă cheile.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de poliție și reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Din primele verificări ale polițiștilor, bărbatul nu se manifestă agresiv fizic sau verbal și nici nu ar exercita amenințări asupra soției sale, potrivit Mediafax.
La începutul lunii mai, un bărbat din Botoșani, înarmat cu un cuțit, și-a sechestrat fetița, soția și soacra, într-un apartament. Bărbatul, care ar suferi de afecțiuni psihice, a recurs la acest gest după ce a consumat băuturi alcoolice. În urma amenințărilor, familia bărbatului a sunat la numărul unic de urgență 112.
În timpul intervenției Poliției, soția și soacra tânărului au reușit să iasă singure din casă. De asemenea, bărbatul a dat fetița pe geam, după ce o polițistă a negociat cu el.
Rămas singur în apartament, dar în continuare înarmat cu un cuţit, polițiștii au continuat negocierile şi l-au convins pe bărbat să iasă din casă.
El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. Fetița, soția și soacra nu au fost rănite.
Un incident similar a avut loc în Bistrița, în luna martie. Atunci, o femeie a fost agresată fizic, amenințată și sechestrată de soțul ei, un bărbat de 57 de ani.
La data de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violenţă în familie, distrugere şi amenințare. Ulterior, a fost dispusă arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, în seara de 18 martie, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soțul ei, un bărbat de 57 de ani, femeia a fost agresată fizic și amenințată. De asemenea, în timpul agresiunii, bărbatul i-a distrus telefonul mobil și a închis-o într-o încăpere a locuinței, potrivit infobistrita.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu