Femeile care practică prostituția în Franța cer să fie salvate de stat. Au rămas fără venituri

Femeile care practică prostituția în Franța cer guvernului un fond care să le compenseze pierderile. 

Lucrătoarele sexului din Franţa au cerut luni guvernului crearea unui fond care să le compenseze pierderea veniturilor provocată de măsurile de izolare împotriva răspândirii coronavirusului, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres. 

Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Emmanuel Macron, federaţia Umbrelelor roşii, ce regrupează mai multe asociaţii din sectorul prostituţiei, aminteşte că măsurile adoptate de guvernul francez pentru atenuarea efectelor economice negative ale izolării populaţiei nu cuprind şi acest sector. Prin urmare, i se solicită acestuia un fond de urgenţă care să compenseze, pe perioada cât vor dura măsurile de izolare, lipsa veniturilor practicantelor acestei activităţi.

Nu au unde să locuiască

Pe lângă pierderea veniturilor, lucrătoarele sexului sesizează şi dificultăţile de a găsi spaţii locative, întrucât au fost date afară din hotelurile în care trăiau şi care au fost închise prin ordin guvernamental.

În aceste condiţii, Umbrelele roşii se tem că multe dintre aceste femei se vor vedea forţate să nu mai respecte măsurile de izolare, ceea ce ar implica un risc pentru sănătatea lor şi pentru cea a persoanelor cu care intră în contact.

Măsurile de limitarea a deplasărilor au fost prelungite 

Măsurile de izolare şi de limitare a deplasărilor populaţiei au fost introduse în Franţa pe 17 martie, iniţial pentru două săptămâni, dar au fost între timp prelungite până cel puţin pe 15 aprilie.

Franţa avea confirmate până duminică 92.839 de cazuri de COVID-19, dintre care 8.078 de decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel