Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, nu este surprins că CFR Marfă este ținta unor dezinformări, pentru că ”mulți au interese” la compania de transport feroviar. Liberalul a subliniat rolul important al secretarului de stat în reformele reușite la ministerul Transporturilor și, mai ales, în procesul de privatizare a CFR Marfă.
Presa a publicat astăzi informații pe surse potrivit cărora Cristian Ghibu va fi demis de premierul României la cererea ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu. Fostul europarlamentar a infirmat pentru DeCe News așa-zisa solicitare de eliberare din funcție a lui Ghibu, o dezinformare menită să lovească în privatizarea CFR Marfă.
Cristian Ghibu a fost numit secretar de stat în ianuarie, la propunerea fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu.
”Am citit ce se scrie în presă. Am vorbit astăzi cu dl. Ghibu, a fost la muncă. Nu știu dacă discutăm doar despre o activitate de discreditare a privatizării CFR Marfă sau despre o activitate foarte serioasă în general. Dincolo de faptul că dl. Ghibu a reușit imposibilul în fruntea comisiei de privatizare, unde a gestionat tot procesul în 3 luni, are mult mai multe realizări în minister”, a declarat Fenechiu pentru DeCe News, menționând la acest capitol transferul spitalelor către ministerul Sănătății.
Cine are interese la ministerul Transporturilor?
”Sunt mulți care au interese la CFR Marfă. Există interese legate de fondurile europene, de privatizare. S-au vehiculat foarte multe despre dl. Ghibu, dar toate s-au dovedit în timp fără temei”, a adăugat liberalul.
Fostul ministru punctează că secretarul de stat Ghibu a fost parte importantă a reformelor efectuate în timpul mandatului său la Transporturi. ”Am reușit să reabilităm societatea de active feroviare, am reușit să facem multe lucruri bune. Erau 24 de direcții și au mai rămas 7. Toți spuneau că se va dărâma, dar a rezistat. Erau acolo oameni care avizau și alți oameni care avizau ce era avizat”, a arătat Fenechiu.
”Sper ca dna. Mănescu să reziste și să continue aceste reforme”, a conchis Relu Fenechiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu