Fenomene meteo extreme în România. Elena Mateescu: Cantități însemnate de precipitații, dar care nu pot compensa seceta

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a vorbit despre cantitățile de precipitații care vor cădea în România.

Elena Mateescu, director general ANM, a fost invitată telefonic la România TV, unde a vorbit despre cantitățile de precipitații care vor cădea în România și dacă acestea vor putea să atenueze efectele secetei care afectează o mare parte a țării.

„Până mâine la ora 12, vorbim de jumătatea nordică a Moldovei, local Transilvania, Muntenia, nord-estul Olteniei, acolo unde aversele vor fi torențiale, iar rafalele de vânt vor depăși 70-80 de kilometri pe oră. Discutăm de cantități de apă care pot fi, local, 35-40 de l/mp, iar pe arii restrânse 50-80 de litri/mp.

Această cantitate, mai ales cea cuprinsă între 70-80 de l/mp reprezintă media lunii iulie în țara noastră. Așadar, situații de natură hidrologică pe care și hidrologii le-au acoperit prin atenționări hidrologice de cod galben pentru bazinele hidrografice din zona Moldovei, zona montană sau sudul țării“, a explicat Elena Mateescu.

Precipitațiile nu pot asigura necesarul de apă

„Avem, de la începutul anului agricol curent, 1 septembrie 2021 și până în prezent, o situație de secetă extremă pentru zona Moldovei, Dobrogei, dar și în partea de vest a țării. La foarte multe stații, în estul țării, avem cantități de apă sub 200l/mp în cele 10 luni, asta însemnând sub 20 litri în medie pe lună.

Ploaia de azi de la Botoșani ajută doar în suprafață, pentru că gradul de torențialitate nu asigură o înmagazinare astfel încât deficitul de apă să fie unul acoperit, în condițiile în care temperaturile au fost unele foarte ridicate, lipsa precipitațiilor a accentuat starea de secetă și, pe zi, în medie, pentru cultura de porumb sau floarea soarelui avem nevoie de 11l/m. Așadar, 40l/mp în mai puțin de o oră nu pot compensa ceea ce face seceta instalată încă din toamna anului 2021“, a precizat la România TV, Elena Mateescu.

Criză alimentară în România. Emil Dumitru (PNL): Dacă nu plouă în următoarele 10 zile, seceta riscă să distrugă culturile de primăvară

Emil Dumitru, deputat PNL, a explicat care este riscul care planează asupra culturilor agricole și cât de posibilă este o criză alimentară în România:

„E criză alimentară acum? E impact din cauza războiului din Ucraina“, a întrebat Val Vâlcu.

„Pentru România nu e criză alimentară, doar creșteri de prețuri și vă spun că vor fi creșteri de prețuri. Motorina a ajuns aproape de 10 lei. De aici influențează totul. Dacă ne uităm și la piesele de schimb ale utilajelor agricole...“, a precizat Emil Dumitru.

„Va fi criză de la aceste inputuri sau din cauza faptului că e secetă?“, a întrebat Val Vâlcu.

„Toate! Va fi un cumul de factori. Îngrășămintele chimice, de la 1.200 de lei pe tonă, s-au cumpărat cu 5.500 de lei pe tonă, toate produsele de protecție a plantelor și semințele au cunoscut o creștere între 9 și 11%. Din punctul meu de vedere avem o secetă care se manifestă pe arii extinse și care e o secetă pedologică și care, dacă în următoarele zece zile nu vor cădea precipitații suficiente, riscă să distrugă recolta pentru culturile de primăvară în mai multe județe, toată Moldova și tot Bărăganul, zona de sud-est“, a punctat Emil Dumitru.

„Punem un 25% impact pe producția agricolă din acest an?“, a insistat Val Vâlcu (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel