Sunt mai multe. Surprinzator de multe. Ele se refera la repozitionari cu totul si cu totul surprinzatoare. Fosti adversari se imprietenesc. Fosti prieteni devin adversari. Ultimul eveniment de tip paranormal este miscarea politica intreprinsa miercuri de domnul Calin Popescu Tariceanu. Unul dintre cei mai prudenti politicieni si care decide, deodata, sa faca o miscare extrem de riscanta. Sa devina protagonistul unei veritabile aventuri politice. Dar cazul Tariceanu nu e singular.
Una din ciudateniile istoriei celui de-al Doilea Razboi Mondial este plecarea din Germania, cu un avion pilotat de el insusi, a unuia dintre oamenii apropiati fuhrerului, Rudolf Hess. Si unde a zburat el? Fix deasupra statului inamic Germaniei, dupa care s-a parasutat. A plecat acolo pentru a face pace. Dar nu era abilitat de Hitler in acest sens. Si nici de vreo grupare semnificativa a partidului nazist ori a armatei. O aventura care s-a transformat intr-un teribil esec personal, fiindca britanicii, pur si simplu, l-au pus dupa gratii pe fostul colaborator al lui Hitler. Nu stiu de ce dar, cu aceeasi strangere de inima, am urmarit astazi desantul lui Calin Popescu Tariceanu asupra aproape defunctului Guvern Ponta II si inca nenascutului Guvern Ponta III. De ce?
Pur si simplu pentru ca fostul premier si actualul coleg din Senatul Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, a intreprins o actiune extrem de complicata si extrem de riscanta, pe cont propriu. Este limpede ca el nu putea fi mandatat in acest sens de catre Partidul National Liberal, care, in cel mai important organism al sau de conducere dupa Congres, tocmai a decis, cu o majoritate covarsitoare, ruperea aliantei cu PSD. Pe parcursul noptii, situatia nu avea cum sa se schimbe. Pe de alta parte, distributia voturilor din Delegatia Permanenta, unde numai sase persoane au sustinut necesitatea continuarii colaborarii guvernamentale cu PSD, ne arata ca domnul Tariceanu nu are in spate o fractiune semnificativa a partidului in numele caruia, la limita, intorcand spatele majoritatii, ar fi putut declansa negocieri cu Victor Ponta. Doar daca nu cumva domnia sa, care a fost mult timp presedintele PNL si cunoaste mai bine ca mine comportamentul fruntasilor liberali, are totusi convingerea ca, la o adica, in ciuda aparentelor, o parte semnificativa a partidului l-ar urma. Si, intr-un fel sau altul, ceea ce s-a intamplat prin anii '90, cand, impreuna cu alti colegi, Tariceanu a rupt PNL, formand un alt partid, PNL - Aripa Tanara, s-ar reedita, la o distanta de aproape un sfert de veac, printr-o constructie numita eventual PNL - „Aripa Seniorilor”. In ceea ce ma priveste, cu flerul si experienta mea de analist si avand si avantajul faptului ca sunt un independent, cred mai degraba ca, intr-un mod cu totul si cu totul surprinzator, Calin Popescu Tariceanu a comis prima aventura politica majora din viata sa de om caracterizat mai degraba prin cumpatare si prudenta.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu