Riscul ca votanţii să fie expuşi la campanii de dezinformare înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din această săptămână este extrem de prezent, atrage atenţia comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, citată de Agerpres.
"Faptul că în acest moment nu avem cunoştinţă de vreun mare atac de dezinformare nu înseamnă că nu există. Poate că nu a fost descoperit", a declarat marţi seară Jourova pentru DPA.
"Încă mai avem câteva zile. Nu e vorba de paranoia, ci de prudenţă. Important este să fim pregătiţi", a adăugat ea.
Peste 420 de milioane de persoane sunt eligibile să voteze la alegerile din Uniunea Europeană, care vor începe joi şi se vor încheia duminică. După acuzaţiile privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 şi în campania online din acelaşi ani pentru referendumul pentru Brexit, oficialii UE sunt îngrijoraţi în legătură cu încercările de a manipula alegerile europene în favoarea partidelor eurosceptice.
Comisia Europeană a luat mai multe măsuri în ultimele luni pentru a contracara dezinformarea, lansând un sistem de alertare rapidă şi obţinând sprijinul unor giganţi ai social media precum Facebook, Google şi Twitter, printre alte decizii. Jourova a declarat că nu este liniştită în legătură cu absenţa unor dovezi evidente ale manipulării din partea Rusiei în alegerile europene.
"Faptul că nu avem niciun mare caz, izolat, pe care să îl putem prezenta nu înseamnă că situaţiile mai mici nu au niciun impact", a spus ea. J
ourova, care este din Cehia, şi-a reamintit propria experienţă de dinainte de căderea Cortinei de Fier, spunând că minciunile sunt mult mai 'atrăgătoare' decât realitatea. "Îmi amintesc foarte bine cum funcţionează propaganda rusă. O minciună repetată de o sută de ori devine adevăr", a mai spus comisarul european.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu