Fericire MARE în familia PROTV! Așa a anunțat vedeta trustului că așteaptă cel de-al CINCILEA copil: “Marele șoc a fost când...”

sursa Facebook
sursa Facebook

Familia PRO TV se “mărește”! La 38 de ani, va deveni mămica pentru a cincea oară. 

Jurnalista Adriana Stere (38 de ani) este însărcinată cu cel de-al cincilea copil. Toate detaliile au fost dezvăluite la o emisiune TV.

„Tehnica și medicina ne-au sărit în ajutor când natura a întârziat să facă minunea. A fost o încercare, nu prima, dar cea norocoasă și suntem recunoscători tuturor celor care ne-au ghidat pașii până în acest moment. (…) Este foarte greu, dar nu cred că există ceva care să se ridice cumva la același nivel de satisfacție și de bucurie în viața oricărui om. Nu mai speram aproape. Marele șoc nu a fost, de fapt, că eu îmi doresc un copil, ci că și soțul meu Vali are același gând cu mine. Am făcut acum o lună de zile 38 de ani. Dacă nu acum, când? Am plecat la 36 pe drumul ăsta de a vrea. Nu a mers”, a declarat jurnalista.

„Eu fac știri și copii, și pe ambele le fac bine.”, a completat vedeta PRO TV.

Jurnalista a dezvăluit sexul copilului

Adriana și soțul ei vor avea o fiică, pe care o va chema Iris.

„Mi s-a părut potrivit. (…) Mi s-a părut numele pus deoparte și pentru copilul meu.”, a mărturisit tânăra mămică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel