Fermieri: Macron se va întâlni cu Ursula von der Leyen joi, la Bruxelles

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele francez Emmanuel Macron va avea o întrevedere, joi, la Bruxelles, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind criza din agricultură şi măsurile de sprijin pe care fermierii le cer la nivelul UE, a anunţat Elysée, relatează AFP.

Întrevederea, care va avea loc în marja unui summit european extraordinar privind bugetul UE, se va concentra în special pe acordul comercial în curs de negociere între UE şi Mercosur, măsurile impuse fermierilor şi sosirea produselor ucrainene în Uniune, a precizat preşedinţia franceză.

Şeful statului francez va avea, de asemenea, ocazia să discute această problemă "în diverse formate cu toţi colegii săi", a adăugat sursa citată, fără a da alte detalii.

"Preşedintele s-a adresat în mai multe rânduri pentru a-şi manifesta opoziţia foarte clară faţă de încheierea acordului (Mercosur în condiţiile actuale, n.red.) cu preşedinta Comisiei Europene", a subliniat Elysée.

"Comisia a înţeles că este imposibil să se ajungă la o concluzie în acest context", a indicat sursa citată.

"Înţelegem că şi-a instruit negociatorii să pună capăt sesiunilor de negociere în curs de desfăşurare în Brazilia şi în special vizitei preconizate a vicepreşedintelui Comisiei în ipoteza unei concluzii", a menţionat preşedinţia franceză.

Aflat sub presiunea protestelor agricultorilor, care au ameninţat că începând de luni vor "asedia" Parisul, guvernul preşedintelui francez Emmanuel Macron a acuzat duminică ceea ce a numit practicile de "concurenţă neloială" ale unor parteneri din UE, precum Spania sau Italia, notează agenţiile France Presse şi EFE.

Protestele agricultorilor s-au înmulţit în statele UE, aceştia fiind nemulţumiţi de restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu ale UE, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene şi de creşterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel