Află mai multe detalii despre protestele fermierilor din Cehia.
Sute de agricultori cehi au venit luni la Praga pentru a protesta împotriva costurilor ridicate ale energiei, a produselor ieftine din Ucraina și a Acordului verde al UE.
Fermierii, care intenționează să perturbe traficul și să provoace blocaje, intenționează să îi înmâneze o listă de revendicări ministrului ceh al Agriculturii, Marek Výborný. Printre revendicările lor se numără retragerea Cehiei din Acordul verde.
În fața Ministerului Agriculturii, fermierii s-au adunat și au strigat ”rușine” și ”demisia”, în comentarii adresate ministrului, care a anunțat că nu va vorbi cu organizatorii protestelor. Výborný i-a acuzat pe Bohumír Dufek și pe fostul președinte al Camerei Agrare, Zdeněk Jandejsek, că își urmăresc propriile obiective politice și nu îi reprezintă pe fermierii cehi.
Foto: Agerpres
”Demonstrația de astăzi nu are prea multe în comun cu lupta pentru condiții mai bune pentru agricultori. Demonstrația este organizată de oameni care, de exemplu, nu-și ascund sprijinul pentru Kremlin și urmăresc alte scopuri decât interesele agricultorilor”, a declarat premierul Petr Fiala pe X. ”Ne ocupăm de cei care îi reprezintă cu adevărat pe fermieri și discutăm împreună despre ceea ce are nevoie agricultura noastră”, a adăugat Fiala.
Dufek a negat cu tărie acuzațiile. ”Aceasta este exact etichetarea așa cum era în timpul comuniștilor, când fiecăruia i se atribuia o marcă în dosar”, a declarat el într-un interviu acordat publicației cehe Seznam Zpravy, conform POLITICO.
Acesta i-a cerut lui Výborný să invite toate grupurile agricole la masa negocierilor. Marile organizații industriale, precum Camera Agrară sau Uniunea Agricolă, nu participă la protest, deoarece s-au distanțat de adunarea de luni. Ele pregătesc un alt protest împotriva politicii de frontieră a UE, joi.
Foto: Agerpres
În ultimele săptămâni, grupuri agricole din întreaga Europă au protestat față de ”Green Deal” al UE. În încercarea de a-i liniști pe agricultori înainte de alegerile europene din iunie, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a retras deja un proiect de lege care prevedea reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor chimice până în 2030.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu