Fermierii polonezi, protest împotriva reglementărilor UE. Important punct de frontieră cu Germania, blocat

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află mai multe detalii despre protestul fermierilor polonezi.

Fermierii polonezi au început duminică să blocheze un important post de frontieră cu Germania, la Slubice, pentru a protesta faţă de reglementările Uniunii Europene şi importurile de produse din afara UE considerate neconforme normelor europene, relatează AFP.

”Blocajul a început la ora 13.00 (12.00 GMT), cele două părţi ale autostrăzii A2 sunt tăiate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale, Ewa Murmylo.

Fermierii prevăzuseră iniţial 25 de zile de blocadă, însă, după discuţii cu localnici, oameni de afaceri şi transportatori, au decis să 'deblocheze trecerea probabil mâine', a precizat pentru AFF Dariusz Wrobel, unul din organizatorii mişcării.


Foto: Agerpres

”Aceasta depinde de lucruri pe care nu le putem prevedea”, a spus el, înaintea reuniunii de luni la Bruxelles a miniştrilor agriculturii din UE.

”Trebuie să fim luaţi în serios. Protestăm împotriva Pactului Verde european, trebuie ţinute în sfârşit sub control importurile de produse agro-alimentare provenite din afara UE, şi trebuie să avem grijă de producţia agricolă din UE”, a declarat el.

Proteste îndelungate

Wrobel a subliniat că agricultorii polonezi ”se identifică” cu ansamblul mişcării de protest a fermierului de pe continent.

Proteste ale agricultorilor au loc de mai multe săptămâni în Polonia, unde aceştia blochează drumurile în ţară şi posturile de frontieră cu Ucraina, faţă de produsele agricole ucrainene care nu respectă normele UE.
Foto: Agerpres

Vineri, guvernul polonez a declarat pentru AFP că Varşovia şi Kievul sunt ”departe de un acord” cu privire la importurile de produse agricole ucrainene, conform Agerpres.

La rândul său, prim-ministrul ucrainean Denis Şmîhal a spus că Ucraina îşi rezervă 'dreptul de a aplica măsuri de retorsiune'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel