Guvernul a aprobat, joi, extinderea de la 30 septembrie la 21 octombrie a termenului până la care fermierii pot valorifica lâna, în cadrul unui program de ajutor de minimis prin care primesc 2 lei pe kilogram, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, remis Agerpres.
Astfel, în şedinţa de joi a Guvernului a fost aprobată o Hotărâre ce modifică şi completează HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii".
Actul normativ adoptat astăzi prelungeşte perioada de cerere pentru anul 2019, respectiv perioada în care se valorifică lâna, de la 30 septembrie până la data de 21 octombrie 2019, inclusiv. Depunerea documentelor justificative pentru obţinerea sprijinului financiar se poate realiza până la data de 1 noiembrie 2019.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis în anul 2019 se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale cu încadrarea în bugetul aprobat Direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti pe anul 2019 cu această destinaţie, din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În şedinţa Guvernului din 24 iulie 2019 a fost aprobată o Hotărâre prin care se reglementează valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru anul 2019, reprezentând ajutor de minimis, aceasta crescând de la 1 leu la 2 lei/kg lână comercializată.
La acea dată, ministerul a anunţat că valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii se va dubla în acest an, până la maximum 2 lei/kg, resursele financiare alocate din bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) fiind de 30 de milioane de lei.
Acordarea schemei de minimis vizează menţinerea activităţii de creştere a ovinelor, stabilizarea veniturilor şi evitarea depopulării satelor şi conduce la diversificarea producţiilor obţinute în acest sector, prin valorificarea lânii.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 30 de milioane de lei, prevăzute de prezenta hotărâre, se asigură din bugetul repartizat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, cu încadrarea în bugetul aprobat Direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti pe anul 2019.
Programul privind comercializarea lânii a început de asemenea în 2017, iar acesta a suscitat interesul a 32.328 de fermieri, peste 15.000 tone de lână fiind colectată.
România ar putea colecta o cantitate de aproximativ de 36.000 de tone, în condiţiile în care deţine un efectiv de circa 11,4 milioane capete ovine.
România se clasa anul trecut pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte efectivele de ovine şi caprine cu un total de 11,69 de milioane de capete, după Marea Britanie, Spania şi Grecia, conform datelor publicate în luna mai de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Efectivele de ovine şi caprine au crescut la nivel naţional cu 1,8% în 2018 faţă de anul anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News