Fermierii și transportatorii au refuzat să participe și în a doua zi a protestului organizat de avocatul senatoarei Diana Șoșoacă, în București.
„În ceea ce privește protestul din Piața Constituției, astăzi nu s-a mai prezentat niciun utilaj, deși erau notificate trei. Vom vedea în cursul zilei dacă va mai exista intenția de a protesta în continuare sau nu. După cum a declarat primarul general, probabil că l-a contactat pe organizator, asta ne excede atribuțiilor și cred că ar trebui totuși luată o decizie cât mai repede pentru că sunt foarte multe forțe de ordine dislocate în zonă și, după cum vedem, nu este deloc eficient”, a declarat Rareș Hopincă, la B1 TV.
Referitor la cheltuielile pe care le suportă statul cu forțele de ordine care sunt nevoite să participe la un protest fără manifestanți, prefectul a declarat:
„Este greu de cuantificat și nu e vorba neapărat de cheltuială, dar e vorba de o utilizare mai bună a acelor forțe de ordine poate în alte locuri unde e nevoie mai mare”.
În ciuda eșecului protestului organizat de avocatul Dianei Șoșoacă, fermierii și transportatorii continuă să se strângă la Afumați.
„Am discutat și în ultimele zile cu mulți dintre cei care protestează la Afumați. O parte s-au retras deja din grupul protestatarilor, o parte sigur că au rămas în continuare. Grupul, trebuie să înțelegem cu toții, este unul eterogen, format din persoane din mai multe zone, din mai multe domenii de activitate. Chiar dacă sunt agricultori, nici agricultorii nu au același tip de probleme. În funcție de sectorul în care activează, problemele sunt diferite. De aceea, s-au și adăugat permanent noi, noi și noi revendicări, după ce un set de revendicări a fost convenit cu ministrul Agriculturii”, spune prefectul Capitalei. Sper că odată cu intrarea în vigoare a primelor ordonanțe de urgență și publicarea acestora în Monitorul Oficial, semnalul Guvernului să fie nu doar unul extrem de clar, ci să fie concret, pentru că asta au așteptat din primul moment protestatarii. Au și comunicat acest lucru, că vor înceta protestul în momentul în care primele acte normative vor fi publicate în Monitorul Oficial. Sigur că între timp s-au mai schimbat lucrurile, dar sunt pași permanenți pe care Guvernul îi face pentru soluționarea acestor revendicări sau a unei părți semnificative din revendicări”, a conchis prefectul Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu