Fernando Alonso, dublu campion mondial la Formula 1, a fost lovit de mașină.
Fernando Alonso se afla pe bicicletă, în apropierea casei sale din Lugano, Elveţia, când a fost lovit de o maşină. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, având răni în zona fetei şi fiind suspect de fractură la picior, potrivit martorilor, citaţi de Gazzetta dello Sport, scrie sport.ro.
Acum, trebuie să aştepte rezultatele investigaţiilor medicale pentru a vedea dacă poate reveni în Formula 1, în luna martie.
"Echipa de Formula 1 Alpine poate confirma că Fernando Alonso a fost implicat într-un accident rutier în timp ce se afla pe bicicletă în Elveția. Fernando este conștient, se simte bine și va fi supus mai multor examinări medicale mâine dimineață. Echipa nu va mai da alte detalii în acest moment, mai multe noutăți vor fi oferite mâine", se arată într-un comunicat al echipei Alpine, potrivit hotnews.ro.
Fernando Alonso va reveni în Formula 1 în sezonul 2021 și va concura pentru Alpine.
Alonso a debutat în Formula 1 în anul 2001. În timpul carierei sale, a câştigat 32 de curse, a plecat de 22 de ori din pole position și s-a clasat de 97 de ori pe podium. Spaniolul a luat startul în 311 Grand Prix-uri, aflându-se pe locul patru la acest capitol în istoria competiției. Acesta s-a retras din Marele Circ la finalul sezonului 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu