Fest(in) pe Bulevard: Spectacole din țară și străinătate în a șaptea zi

Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard propune noi spectacole pentru iubitorii de artă.

La ora 18:00, publicul este invitat la lansarea cărții Iisușii mei de George Banu, Editura Nemira, „o splendidă familie de Iisuși culeși în lume, vechi sau recenți, îndepărtați sau apropiați, martiri crucificați sau prunci inocenți”.

După lansarea cărții, la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu, la ora 18:15, este programat spectacolul Zbor de Olga Muhina, în regia Vazkresiei Vihrova, o producție a Teatrului Dramatic și de Păpuși, Vrața, Bulgaria. Povestea a şase angajaţi care lucrează la canalul de televiziune pentru tineret BCH, a unei fete proaspăt venite din Orientul Îndepărtat şi a unui sergent care a participat la războiul din Afganistan – firul roșu al acestor destine este salvarea venită din dragoste.

Tot la ora 18:00, la Teatrul Odeon, începe Comedia erorilor de William Shakespeare, în regia lui Bocsárdi László, o producție a Teatrului de Nord, Trupa Harag György, Satu Mare (spectacolul face parte din secțiunea „Focus: teatrul maghiar din România”, în parteneriat cu Institutul Balassi). Comedia și tragedia sunt două fețe ale aceleiași monede – tu alegi cum vrei să îți vezi viața, iar dacă reușești să te detașezi puțin, îți vei da seama că micile drame nu sunt decât zbateri inutile.

La Teatrul Țăndărică, Sala Mare, începând cu ora 18:00, vă invităm la o poveste pentru toate vârstele – Scufița roșie, scenariul și regia: Felix Alexa, după Charles Perrault și Frații Grimm, producție a Teatrului Țăndărică. O poveste clasică spusă prin mijloacele teatrului de animație, Scufița roșie a secolului nostru ne arată că nu există o limită de vârstă pentru a ne lăsa purtați de imaginație.

La ora 20:30, la Teatrul Nottara, Sala George Constantin, ne vom aminti despre infinita putere a sufletului de a lăsa în urmă dezamăgirile și neîmplinirile și de a vedea în ziua de mâine o nouă șansă la iubire, în spectacolul Ce zile frumoase!, după Samuel Beckett, în regia lui Radu Olăreanu, o producție a Teatrului Studio, Universitatea de Arte, Târgu-Mureș.

Încheiem seara cu un spectacol de dans contemporan Room for Revolution (Camera Revoluţiei), dramaturgia: Igor Koruga, conceptul și coregrafia: Isidora Stanišić, o producție a Bitef Dance Company, Belgrad, Serbia, un spectacol care examinează posibilitatea unei reformări interioare, morale, personale şi raţionale a individului influențat de ideologia narcisistă a epocii new age, dar şi a unei reformări a ordinii sociale.

Programul integral al spectacolelor din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard poate fi găsit pe site-ul www.festinpebulevard.ro, iar bilete, pe www.nottara.ro și la Agenția de bilete a teatrului, deschisă zilnic între 11.00-21.00. arată Silvia Dumitrache, consultant artistic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel