festCO 2018 - Premiile Galei Comediei Româneşti

Duminică 27 mai, la Teatrul de Comedie din București s-a încheiat cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Comediei Românești - festCO 2018.

Spectacolul "Breaking News" după "Ultima oră" de Mihail Sebastian, adaptare şi regie Mircea Cornişteanu, producţie a Teatrului de Comedie, a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol, la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti festCO 2018, informează un comunicat de presă al Teatrului de Comedie primit la redacţie.

În cadrul Galei festCO 2018, desfăşurată duminică seara, la Teatrul de Comedie, spectacolul "Breaking News" a câştigat şi premiul pentru Cea mai bună regie (Mircea Cornişteanu), premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal (George Mihăiţă pentru rolul Grigore Bucşan), şi premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar (Eugen Racoţi pentru rolul Agopian).

Distincţia pentru Cea mai bună actriţă în rol principal a fost câştigată de Carmen Tănase, pentru rolul din spectacolul "Şi negru şi alb şi gri" - text şi regie Mimi Brănescu, producţie a Teatrului Metropolis. Pentru un rol din acelaşi spectacol, actriţa Natalia Călin a obţinut premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar.

La categoria Cea mai bună scenografie, premiul a fost câştigat de Adrian Damian (decor) şi Andrada Chiriac (costume) - pentru spectacolul "Jurnalul lui Robinson Crusoe" după Gellu Naum, regia Mihai Mănuţiu, producţie a Teatrului Odeon.

Premiul special al juriului a fost înmânat regizorului Cristian Ban şi echipei spectacolului "Oraşul nostru", de la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad.

Actriţei Maia Morgenstern i-a fost acordat un Premiu de excelenţă "pentru o carieră extraordinară".

O noutate a Galei Comediei Româneşti 2018 a fost acordarea distincţiei "Ambasador festCO regizorului polonez Grzegorz Jarzyna, invitatul special al acestei ediţii în cadrul secţiunii "Focus Polonia".

Juriul festCo 2018 i-a avut în componenţă pe Aura Corbeanu (manager cultural), Ileana Lucaciu (critic de teatru), Florina Cercel (actriţă), Felix Alexa (regizor) şi Vladimir Turturica (scenograf).

Tot în cadrul Galei au fost decernate şi premiile pentru Concursul de Comedie Românească, ediţia a XII-a.

Premiul I a fost câştigat de dramaturgul Ştefan Caraman pentru piesa "Se tot pot scrie poveşti de dragoste"
Premiul al II-lea i-a revenit Cristei Bilciu pentru "99 de motive să mergi cu trenul". Juriul care a desemnat câştigătorii i-a avut în componenţă pe Adrian Lusting (dramaturg), Ioan Cristescu (scriitor şi critic literar) şi Lucia Verona (dramaturg).

Câştigătorul concursului "Comedia ţine la TINEri", ediţia a IX-a, un proiect iniţiat de Teatrul de Comedie din dorinţa de a continua promovarea şi susţinerea tinerilor regizori de teatru, a fost câştigat de proiectul Silviei Roman, "Masa puterilor noastre" de Petre Barbu. Juriul a fost compus din Doina Papp (critic de teatru), Eugen Gyemant (regizor) şi Cosmin Ardeleanu (scenograf).

Gala festCO a fost precedată de spectacolul invitat în secţiunea FOCUS Polonia, "Între noi e totul bine" de Dorota Masłowska, regia Grzegorz Jarzyna, una dintre cele mai apreciate producţii ale companiei poloneze TR Warszawa

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel