Festival de teatru profesionist dedicat adolescenților

EXCELSIOR TEEN-FEST – un festival de teatru profesionist dedicat adolescenților – este organizat de Teatrul EXCELSIOR, cu sprijinul Primăriei Municipiului București.

EXCELSIOR TEEN-FEST – un festival de teatru profesionist dedicat adolescenților –  este organizat de Teatrul EXCELSIOR, cu sprijinul Primăriei Municipiului București. Evenimentul se află deja în pragul celei de-a treia ediții și se va desfășura în perioada 30 septembrie - 8 octombrie 2017.

Inițiat din dorința de a le oferi adolescenților o alternativă la activitățile lor cotidiene și conceput special pentru a răspunde nevoii lor de a se exprima liber, EXCELSIOR TEEN-FEST a devenit atât un spațiu creativ nou, cât și o platformă educațională dedicată tinerei generații.

Dovada reușitei inițiativei Teatrului Excelsior și a faptului că festivalul și-a atins ținta este și faptul că EXCELSIOR TEEN-FEST a fost recompensat cu Premiul de Excelență oferit de Institutul European Român.

Ediția din acest an se află sub semnul Culturii urbane, iar din secțiunea oficială fac parte spectacole din Brăila, București, Sibiu și Timișoara. Selecţia este realizată de către criticul de teatru Oana Borș și se axează pe două direcţii: spectacole care ating universul de preocupări, probleme, teme de viaţă ale adolescenţilor  – Teen Attitude şi „re-citiri” regizorale ale textelor din marea dramaturgie, care fac parte din programele de studiu ale adolescenţilor – Reborn Classics.

Așadar, EXCELSIOR TEEN-FEST va aduce în publicului tânăr și nu numai, următoarele spectacole:

Secțiunea Teen Attitude

  • Suntrack (În căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare).Scenariul și regia Radu Afrim / Teatrul „Maria Filotti” Brăila
  • O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții după un roman de Mark Haddon. Regia Bobi Pricop / Teatrul Național București
  • Dur de George F. Walkerr. Regia Vlad Massaci / Teatrul de Comedie
  • 20 noiembrie după Lars Noren. Un spectacol de Eugen Jebeleanu / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  • Vandalul de Hamish Linklater. Regia Andreea Vulpe / UNTEATRU
  • Say it now! de Mihaela Michailovși Marcelino Martin Valiente. Direcția de scenă Marcelino Martin Valiente / Teatrul Național Timișoara

Secțiunea Reborn Clasic

  • Hamlet, după Shakespeare, traducerea Peca Ștefan. Muzica SUBCARPAȚI. Un spectacol de Ada Lupu / Teatrul Național Timișoara
  • Romeo și Julieta de Shakespeare. Direcția de scenă Victor Ioan Frunză / Teatrul Metropolis București
  • Pescărușul de A.P Cehov. Un spectacol de Andreea și Andrei Grosu / Teatrul Odeon București
  • Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind.Regia Vlad Cristache. Muzica: Daniel Rocca. Interpretare live: FIRMA / Teatrul Mic

Alături de spectacolele ce vor fi prezentate în cadrul Reborn Classic și Teen Attitude, programul celei de-a treia ediții va include numeroase evenimente conexe adresate tinerilor din segmentul de vârstă 14-18 ani: ateliere de creație teatrală coordonate de artiști importanți (secțiunea Teens in the Spotlight), expoziții de fotografie, proiecții de filme și prezentări de carte. În completarea secțiunilor deja amintite, anul acesta vor fi incluse și alte activităție, menite să exploreze noi paliere ale creativității adolescenților. Totodată, EXCELSIOR TEEN-FEST va găzdui anul acesta, în premieră, și câteva spectacole invitate din străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel