Festivalul Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, începe astăzi în Capitală. Între 13 și 22 septembrie, cele mai fresh și inovatoare spectacole de teatru independent din toată țara se văd la Bucharest Fringe – cel mai longeviv festival-maraton de teatru dedicat noilor generații de tineri artiști independenți.
Ajuns la cea de a 14-a ediție, Festivalul Bucharest Fringe va însemna, anul acesta, 20 de evenimente culturale mustind de tinerețe, ce vor avea loc în 7 spații partenere din Capitală: Teatrul Apropo, Improteca, Casa Kerim, CINETic UNATC, Linotip – Centru independent coregrafic, TAG Pandora și Teatrul Godot.
Ediția din acest an pune accentul pe spectacole de teatru și de dans, dar reprezintă și o întoarcere la structura de „poveste” a teatrului clasic și cuprinde spectacole aflate în Competiție – tinere trupe independente consacrate, precum și spectacole studențești – dar și trei Premiere în festival. Juriul de selecție al acestei ediții a fost format din criticii de teatru Oltița Cîntec, Cristiana Gavrilă și Claudiu Groza, iar juriul de premiere pentru spectacolele aflate în competiție este format din Liviu Ornea – critic, cronicar de teatru (revista LiterNet), Matei Lucaci-Grunberg – regizor și Claudia Moroșanu – actriță.
Festivalul Bucharest Fringe va prilejui, de asemenea, și susținerea unei conferințe și a congresului Asociației Teatrelor Independente (ATI) care vor însemna o nouă direcție precum și explorarea a noi oportunități de dezvoltare pentru instituțiile de artele spectacolului, independente, din România.
Douăzeci de evenimente teatrale își așteaptă așadar publicul, între 13 – 22 septembrie, după următorul program:
Vineri, 13 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 19:00 – Jacques sau supunerea de Eugène Ionesco
Cu: Andrei Cojanu, Georgiana Tițoiu, Marcel Veselu, Tatiana Andrei, Isadora Băltățeanu, Costin Stăncioi, Valentina Kocsis, Cristian Moroșanu, Miruna Olteanu
Regia: Elena Tudorache
Producția: UNATC „I.L. Caragiale” București
Vineri, 13 septembrie, Linotip – Centru Independent Coregrafic
Ora 21:00 – Wet Dreams (Are Made of This) de Anastasia Preotu
Cu: George Pleșca, Vlad Furtună, Dennis Ilie, Tamara Găgeatu, Bianca Geantă, Ada Anghel, Iulia Andro, Anastasia Preotu
Regia și coregrafia: Anastasia Preotu
Producția: UNATC „I.L. Caragiale” București
Sâmbătă, 14 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 19:00 – Foamea de Charalampos Yannou
Cu: Ana-Maria Ursu, Bogdan Spiridon, Ana Maria Cojocaru, Otniel Floruț
Regia: Alina Ilea
Producția: Teatrul Basca, Timișoara
Duminică, 15 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 19:00 – Repetiția de seară de Kiss Csaba I PREMIERĂ
Cu: Liviu Cheloiu, Claudia Moroșanu
Regia: Alexandru P. Rusu
Producția: Teatrul Apropo
Recomandare vârstă: 15+
Luni, 16 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 19:30 – Ultima dorință de Radu Popescu I PREMIERĂ
Cu: Claudia Moroșanu, Nicoleta Marica
Regia: Radu Popescu
Producția: Teatrul Apropo
Recomandare vârstă: 14+
Marți, 17 septembrie, CINETic UNATC
Ora 18:00 – Controverse.1961.Cum vă place? de Mihaela Michailov și Eugen Gyemant
Cu: Cătălin Vîlcu, Alexia Maria Mocănescu, Mălina Andreescu, Victoria Ecaterina Moraru, Cătălina Frunză, Sidonia Doica, Alexandru Stan, Robert Brage
Regia: Eugen Gyemant
Producția: Centrul de Teatru Educațional Replika București, în parteneriat cu UNATC și CINETic
Marți, 17 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 20:00 – Crocodil de Elise Wilk
Cu: Mihaela Alexandru, Sabina Brândușe
Regia: Lorena Zăbrăuțanu
Producția: Asociația Antiteatru, Brașov
Marți, 17 septembrie, CINETic UNATC
Ora 20:30 – Controverse.1961.Cum vă place? de Mihaela Michailov și Eugen Gyemant
Cu: Cătălin Vîlcu, Alexia Maria Mocănescu, Mălina Andreescu, Victoria Ecaterina Moraru, Cătălina Frunză, Sidonia Doica, Alexandru Stan, Robert Brage
Regia: Eugen Gyemant
Producția: Centrul de Teatru Educațional Replika București, în parteneriat cu UNATC și CINETic
Miercuri, 18 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 19:00 – 0 grade cu soare de Filip Odangiu
Cu: Ferenc Sinkó, Ioana Cojocărescu, Maria Pandrea, Ingrid Neacșu
Regia: Filip Odangiu
Producția: Centrul de Creație MAIDAN, Cluj-Napoca
Miercuri, 18 septembrie, Improteca
Ora 21:00 – Oameni, gâze și alți influenceri
Cu: Iulian Sfircea, Bogdan Costea, Alexandra Pribeagu, Vlad Spilca, David Enescu
Regia, decorul, costumele: Andrei Bratu
Producția: Teatrul Improteca, București
Joi, 19 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 19:00 – Copilul tuturor de Lucia Mărneanu
Text, regie, distribuție: Lucia Mărneanu
Consultant artistic: Ferenc Sinkó
Producția: Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca
Joi, 19 septembrie, TAG Pandora
Ora 20:30 – Povestiri din pământ și hârtie după Povestea bunicii mele din cartea ,,Eroii mei” de Viorel Ilisoi
Cu: Andrei Tcaciuc, Razvan Vieriu, Sebi Munteanu, Gabriel Sclaschi, Sabina Hultuană, Andrada Costin, Georgiana Dimitrescu
Regia: Andrei Tcaciuc
Producția: Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, Iași
Vineri, 20 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 19:00 – BACommedia de Vlad Sălbatecu I PREMIERĂ
Cu: Eduard Crucianu, Andrei Mărgineanu, Andrei Pleșa, Sara Pongrac
Regia colectivă
Producția: Teatrul Apropo și Les Chobeaux Theatre
Vineri, 20 septembrie, Hearth. Casa KERIM
Ora 21:00 – Tura de noapte de Mihai Ivașcu
Cu: Alexandra Mihaela Dancs, Vlad Benescu
Regia, decorul, costumele: Alexandra Mihaela Dancs, Vlad Benescu
Producția: Asociația Hearth
Sâmbătă, 21 septembrie, Hearth. Casa KERIM
Ora 11:00 – Conferință și Congres al Asociației Teatrelor Independente
Sâmbătă, 21 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 17:00 – Girl On Top de Renata Teodora Cule
Cu: Andrei Bologa, Ana Maria Marin, Duncan McKee, Maria Morar, Oana Rotaru, Evelina Voicu
Regia: Renata Teodora Cule
Producția: Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB Cluj-Napoca, în parteneriat cu Reactor de creație și experiment
Sâmbătă, 21 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 21:00 – Clownul Acesta Sunt Eu de András HatháziI
Cu: Andreea Roxana Bolovan
Regia: Kata Palocsay
Producția: Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca & Asociația Animation Theater Hub
Duminică, 22 septembrie, Teatrul Godot
Ora 17:00 – Double Fiesta de Andrea Gavriliu
Performeri: Ioana Alexuc, Irini Katz, Diana Lanțos, Karina Jianu, Valentina Kocsis, Patricia Flack, Teofil Memelis, Vlad Mogoș, David Luncă, Iustin Danalache, Ilinca Gheorghiu, Vlad Mirea, Mario Monțescu, Andrei Calu, Rania Zane, Costin Stăncioi (Diana Pomparău, Cristian Popescu)
Producția: Andrea Gavriliu în parteneriat cu Teatrul Godot
Duminică, 22 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 19:00 – Peste cadavrul meu de Stefan Hornbach
Cu: Ana Maria Marin, Victor Muntean, Alexandra Neag, Clara Roman, Mara Solomon
Regia, decorul, costumele: Alaska (Irina Caraulă)
Producția: Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB Cluj-Napoca, în parteneriat cu Reactor de creație și experiment
Duminică, 22 septembrie, Teatrul Apropo
Ora 21:00 – FESTIVITATEA DE PREMIERE, live streaming cu public.
Biletele se găsesc pe bfringe.ro și pe iaBilet.ro. Elevii și studenții au acces gratuit, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare online prealabilă. Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent este organizat de Teatrul Apropo, prin Asociația Teatrul.ro și este unul dintre cele mai mari și cunoscute festivaluri dedicate teatrului independent și noilor generații de artiști. Partenerii finanțatori sunt: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și UNITER, iar partenerii instituționali sunt UNATC „I.L. Caragiale” București, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu