Festivalul de la Cannes: Închiși într-o vilă, fără telefoane mobile, jurații dezbat

 Critica și-a spus cuvântul. Juriul – peste câteva ore. Timp în care noi tragem linie, tragem cu urechea, dar degeaba. Nu răzbate nimic dinspre cei care au pâinea și cuțitul. Aici chiar că se potrivește. Conform obiceiului de la Cannes, pentru maxima păstrare a secretului, când vine ceasul deliberărilor, jurații sunt închiși într-o vilă din afara localității (Domergue), de unde vor fi recuperati doar cu o oră înaintea spectacolului de gală.

Corespondență specială de Magda Mihăilescu

Li s-au luat telefoanele mobilele, sunt rupți de lume. Doamnele au rochiile de seară cu ele, domnii – smokingurile, cameristele, machieuzele și toți cei care se ocupă de obrazurile subțiri sunt la datorie. Cu ani în urmă, în 1997, au văzut un documentar despre micul exil al echipei celor care hotărăsc palmaresul. Nanni Moretti era, atunci, membru în juriul condus de Isabelle Adjani și mi-l amintesc cum se plimba ca un leu în cușcă, în pauze.

Ce fel de președinte va fi ? Unii zic că este tiranic, politic. Gilles Jacob avea să povestescă mai tîrziu cum s-a bătut pntru filmul lui Kiarostami Gustul cireșii. În 2001, când a prezidat juriul de la Veneția, a luptat pentru a impune filmul indienei Mira Nair Nuntă în vremea musonului. Cunoscând ambele filme, nu prea văd cum ar arăta un Moretti excentric, neplăcându-i artificiile, sclipiciurile etc. Dar, poți să știi… Un lucru e limpede : iubește Franța. Din 1994 a fost invitat la Cannes cu toate filmele, răsplătite cu premii, inclusiv Palme d’Or în 2001, pentru Camera fiului. În zilele acestea, fost distins cu titlul Commandeur dans l’Ordre de Arts et des Lettres de către noul ministru al Culturii, Aurélie Filippeti care a ținut să spună : » Cunoașteți prețuirea și afecțiunea de care vă bucurați în țara noastră. Sunteți pentru noi toți o pagină vibrantă a jurnalului nostru intim. » Aluzie la filmul său Jurnal intim.

Ar putea, oare, să nu răsplătească o producție franceză, poate chiar una care a făcut deliciul cinefiliei snoabe, Holy Motors, de Léos Carax în care nu a mai investit nimeni, de 13 ani încoace ? Cele mai multe păreri merg în direcția unui președinte »normal », concept împrumutat din limbajul politcii curente și aplicat noului președinte al Franței, Francois Hollande. Normal, chiar cu riscul de nu fi popular. Pronosticurile, atâtea câte sunt, merg în direcția unui Haneke câștigător al Palme d’Or (dar și al unui premiu de interpretare, cu toate că regulamentul interzice cumulul) la bursa criticii (cotațiile Screen International) el fiind nedespărțit de Mungiu.

Filmele ultimelor zile, deși cu note bunicele, nu au putut să le depășească. Premiul acordat ieri seară de Juriul criticii internaționale, Fipresci, a revenit chiar unuia dintre acestea, În ceață, despre care am scris. Amintesc că imaginea este semnată de Oleg Mutu iar într-un rol secundar apare actorul nostru Vlad Ivanov. De obicei, un film distins de Fipresci se regăsește și în palmaresul festivalului. Premiul Juriului ecumenic a fost dobândit de un film care se bucură și el de o presă favorabilă, The Hunt, al danezului Thomas Vinterberg. Fostul tovarăș de Dogma al lui Lars von Trier vrea să demonstreze că nu trebuie să ne fie teamă de bunele sentimente. Încă mai fac casă bună cu arta.

Micul exercițiu de spionaj al ziariștilor nu ne-a fost de folos. Bănuim că Mungiu trebuie să fi revenit pe Croazetă (la urma urmei asta ne interesează, în primul rând). Vă dați seama că nu răspunde la telefoane iar la alte tertipuri nu mă pricep. Cineva ar fi zărit pe altcineva din echipa lui la un restaurant, ieri. Poate fi și ăsta un semn. La urma urmei, ceea ce știm sigur este că După dealuri a fost unul dintre cele mai bune filme ale acestei ediții.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News