Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa - spectacole oferite gratis publicului, timp de patru zile

Circa 20 de trupe participă la Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa (FITIC), eveniment care se desfăşoară în perioada 24 - 27 octombrie, pentru al patrulea an consecutiv, publicului fiindu-le oferite spectacole gratuite, de dimineaţa până seara, au menţionat joi organizatorii evenimentului, scrie Agerpres.

Proiectul cultural este finanţat de Primăria Constanţa cu circa 278.000 de lei, sumă înjumătăţită comparativ cu cea alocată în anii anteriori, motiv pentru care numărul zilelor în care se desfăşoară festivalul este mai mic faţă de ediţiile anterioare şi nici nu au putut fi aduse trupe din alte ţări, a declarat Valentin Ispas, din partea firmei organizatoare.

"Vom avea zi de zi spectacole, de dimineaţa până seara, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an. (...) Anul acesta vor fi doar patru zile de festival. În acest an, finanţarea nerambursabilă este mult mai mică faţă de anii anteriori, aproape la jumătate, ne pare rău că se întâmplă asta. (...) Am încercat să obţinem finanţare şi de la Ministerul Culturii, care susţine acest festival, dar, deocamdată, guvernul nu a alocat banii necesari", a spus Ispas.

FITIC, produs de Asociaţia Art Society Center, se desfăşoară pe scenele Teatrului de Stat Constanţa, Teatrului pentru Copii şi Tineret Căluţul de mare şi Tomis Hub, cu secţiunile Blue Theatre Independence (teatru, dramaturgie contemporană, teatru-dans şi afişe de teatru), Seathre (teatru pentru liceeni) şi Red Theatre Revolution (teatru studenţesc), având loc 24 de reprezentaţii şi ateliere de teatru.

Festivalul este organizat la Constanţa, oraş care nu are trupe de teatru independent, situaţie despre care actorul constănţean Liviu Manolache susţine că este cauzată în principal de lipsa surselor de finanţare, "oamenii de la Constanţa fiind foarte zgârciţi".

"Probabil că nu există un stimul în care tânăra generaţie să încerce să se exprime cu ajutorul teatrului, ca formă a culturii. Sunt încercări, sunt câteva spaţii, foarte puţine, undeva în Mamaia e un restaurant care oferă posibilităţi... deci, cei care vor să accepte această formă de spectacol sunt foarte puţini. (...) Independenţii trebuie să îşi câştige existenţa prin munca lor. Oamenii sunt destul de zgârciţi în Constanţa, în acest perimetru, eu, personal, m-am lovit de această zgârcenie a oamenilor din Constanţa. (...) Doar dacă ai pile, relaţii, şoapte venite de nu ştiu unde, aşa mai poţi face rost de bani. Dar dacă te duci direct să ceri nişte bani... 'Să ne sprijiniţi pentru a face cultură!', 'Bun, şi ce îmi iese?', 'Păi nu-ţi iese'", a spus Manolache, întrebat fiind de ce crede că nu există teatru independent la Constanţa.

Potrivit acestuia, Ministerul Culturii este doar un ordonator de credite, fără strategii cu privire la activitatea culturală, existând riscul pierderii identităţii naţionale.

"Cultura reprezintă spiritul unei naţiuni. Nedezvoltarea acestui segment din existenţa noastră ne-a adus unde suntem acum, adică mai jos decât în anii '90. Într-adevăr, se joacă foarte puţină dramaturgie românească. De ce? Păi e foarte simplu, nu există Ministerul Culturii. (...) El este doar un ordonator de credite şi atâta tot. Nu are strategii pe termen mediu şi lung în materie de teatru, nu are strategii. Asta face un Minister al Culturii, are strategii pentru ceea ce se va întâmpla în viitorul unei naţiuni. Pentru Constanţa nu există Ministerul Culturii, nici măcar reprezentanţi în teritoriu nu ştiu dacă mai există. Drept urmare, se joacă absolut orice, oricum şi din acest motiv dramaturgia contemporană nu este băgată în seamă, mai ales de instituţiile teatrale. (...) Ne vom trezi că nu vom mai avea identitate", a mai spus Liviu Manolache.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel