Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti“, la a şaptea ediţie

teatru pentru copii
teatru pentru copii

Teatrul Ion Creangă organizează, în perioada 1-8 octombrie, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii "100, 1.000, 1.000.000 de poveşti".

Şase companii de teatru pentru copii din străinătate (Bulgaria, Elveţia, Germania, Israel, Polonia, Slovenia), alături de patru teatre din ţară (Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Excelsior Bucureşti şi Teatrul Figura Studio Gheorghieni), vor prezenta spectacole adresate copiilor cu vârste cuprinse între zero şi 12 ani. În programul Festivalului sunt incluse şi şase producţii ale Teatrului Ion Creangă (unul dintre spectacole fiind prezentat în premiera oficială), informează Agerpres.

Festivalul are caracter competitiv şi se adresează teatrelor din ţară şi din străinătate care au în repertoriul lor spectacole pentru copii, realizate cu interpreţi actori.

Este structurat pe două secţiuni - spectacole pentru categoria de vârstă 0-3 ani şi respectiv spectacole pentru categoria de vârstă 4-12 ani.

În 2008 Festivalul a primit recunoaşterea ASSITEJ International, cea mai prestigioasă organizaţie de teatru pentru copii şi tineret din lume, acordându-i-se titulatura de Festival Internaţional ASSITEJ, reînnoită de atunci în fiecare an, inclusiv în 2011.

Reprezentaţiile vor avea loc la Teatrul "Ion Creangă", Sala Rapsodia, în şcoli şi în grădiniţe din Bucureşti.

Alături de spectacole, programul Festivalului include şi două manifestări dedicate profesioniştilor din domeniul teatral - constituirea "Clubului Naţional al producătorilor de spectacole de teatru pentru copii" şi forumul "Teatrul şi Şcoala, roluri şi parteneriate într-o societate în schimbare".

Coorganizatori şi finanţatori sunt Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Proiectul cultural e finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi UNITER.

Biletele şi abonamentele s-au pus în vânzare la casa de bilete a Sălii Rapsodia, str.Lipscani, nr 53.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel