Sub sloganul „Nu juca un rol, joacă-te ÎN rol”, Festivalul Național al Școlilor de Teatru – „Hyperion iese la Godot” se va desfășura în perioada 5 – 9 iunie 2017 pe scena de la Godot Café -Teatru.
Sub sloganul „Nu juca un rol, joacă-te ÎN rol”, Festivalul Național al Școlilor de Teatru – „Hyperion iese la Godot” se va desfășura în perioada 5 – 9 iunie 2017 pe scena de la Godot Café -Teatru.
Ajuns la a-IV-a ediție, festivalul reunește studenţi şi masteranzi ai celor mai importante universităţi de artă teatrală din România, dar şi elevi pasionați de teatru.
Alături de Facultatea de Arte de la Universitatea Hyperion, în cursa pentru câştigarea trofeelor s-au înscris în concurs spectacole realizate de studenții universităților UNATC Bucureşti, Umiversitatea Ovidius din Constanța, Universitatea din Craiova - Departamentul de Arte.
La secțiunea destinată liceenilor vor participa elevi din București (Trupa Cuibul Artiştilor Junior din Colegiul „Dinu Lipatti” şi Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Trupa Shakespeare a Liceului Teoretic „Ita Wegman”), precum și elevi din țară (Trupa de teatru Protha - Vrancea, Trupa de teatru ARTWIST- Baia Mare, Atelierul de Teatru al Colegiului „Mihai Eminescu” - Botoşani).
Din juriu fac parte Beatrice Comănescu (Decan Facultatea de Arte Hyperion) – președinte juriu, Anca Colţeanu (regizor teatru), Monica Ciută (actriță), Bogdan Mustață (regizor film), Nicholas Cațianis (actor, câștigător Gala Hop 2015 și câștigător al Festivalului Hyperion iese la Godot 2015).
În cadrul festivalului se vor acorda șase trofee pentru: Cel mai bun spectacol, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță - secțiunea studenți și Cel mai bun spectacol, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță - secțiunea elevi.
Cei mai talentați elevi și studenți vor primi tabere în regim all-inclusive oferite de Primăria Capitalei, vouchere de cumpărături Steilmann și vouchere Dental Hospital România, pachete cu preparate tradiționale românești de la Marcel SRL, cărți de specialitate oferite de Editura Tracus Arte, Editura Tritonic și Mara Books, abonamente la Sala Absoluto, cursuri de actorie oferite de ORA DE TEATRU, precum și produse cosmetice de la Melkior, Sarantis și Apilife. Mulțumim tuturor partenerilor și sponsorilor.
Vă invităm la o săptămână de teatru tânăr, la Godot Café-Teatru, strada Blănari nr. 14.
Intrarea este liberă la toate spectacolele cuprinse în secțiunea competitivă din cadrul festivalului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu