Festivalul Narciselor, din comuna Sălaşu de Sus, a ajuns la cea de-a XXI-a ediţie. Evenimentul va avea loc în weekend

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Festivalul Narciselor, din comuna Sălaşu de Sus, a ajuns în acest an la cea de-a XXI-a ediţie.

Evenimentul va avea loc sâmbătă şi duminică, şi este organizat în preajma sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena. Sute de narcise sălbatice au înflorit în aceste zile într-o poiană situată în apropierea comunei Sălaşul de Sus, de la poalele Munţilor Retezat.

Cu acest prilej, autorităţile locale au pregătit o sărbătoare a narciselor, pentru ca toată lumea să se poată bucura de aceste flori minunate.

Sâmbătă şi duminică, turiştii sunt invitaţi să viziteze aceste locuri şi să admire florile din Poiana Narciselor, dar să nu le rupă. "Sâmbăta vor fi diferite activităţi cu copiii de la Şcoala Gimnazială. După-masă va fi un campionat de fotbal pe teren sintetic, între satele aparţinătoare comunei.

Duminică de dimineaţă va fi tot un campionat de fotbal, împreună cu AJF-ul, echipe adusă din tot judeţul. După-masa, la ora 15:00 va fi premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsnicie, plus sportivi care au obţinut rezultate deosebite la diferite sporturi şi după aceea va urma spectacolul folcloric şi focul de artificii, la închiderea spectacolului folcloric", spune primarul comunei Sălaşu de Sus, Ioan Vlad.

Poiana Narciselor se întinde pe o suprafaţă de aproape 20 de hectare, fiind situată între localităţile Sălaşu de Sus şi Nucşoara. Accesul spre Poiana Narciselor se poate face şi cu maşina, până într-un anumit punct de pe un drum judeţean, după care se continuă pe jos preţ de câteva minute.

Oamenii locului spun că primele narcise au fost aduse la Sălaşul de Sus în anul 1900 de un cetăţean olandez. Iubite de localnici pentru forma şi parfumul lor, narcisele au fost protejate şi au ajuns să se dezvolte în perimetrul dintre cele două sate, informează Rador.

VEZI ȘI: Vremea în weekend. Elena Mateescu (ANM), prognoza meteo

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a oferit prognoza meteo pentru acest sfârșit de săptămână.

"Vorbim de temperaturi care, la scara întregii țări, începând de mâine, se vor situa între 20 până la 28 de grade, la fel şi sâmbătă - 21-17 de grade.

Începutul săptămânii viitoare va fi caracterizat de valori cuprinse între 20-27 de grade, ceea ce înseamnă valori termice apropiate de normele perioadei. Vorbim însă şi de posibilitatea să mai avem fenomene de instabilitate atmosferică, caracterizate prin averse, descărcări electrice pe parcursul după-amiezilor.

Mâine, în zona de munte şi local în partea de vest, sud şi centru a țării, izolat vor fi şi condiţii de grindină şi cantităţi de apă mai însemnate - 15-20 de l/mp. În timpul averselor, intensificările de vânt pot înregistra viteze de 40-60 de km/h. 

Chiar şi la sfârşitul săptămânii, local, mai ales în zonele montane şi submontane, va exista o probabilitate, de asemenea, mai mare în partea de sud a ţării, să mai avem înnorări temporar accentuate şi, de altfel aceste fenomene să fie de interes până la sfârşitul acestei primăveri", a spus Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel