Membrele formaţiei Pussy Riot, aflate în arest preventiv, din luna februarie a acestui an, au fost condamnate vineri de Tribunalul din Moscova la câte doi ani de închisoare cu executare pentru fiecare. Ele au fost găsite vinovate de huliganism şi "incitare la ură religioasă", după ce au cântat într-o catedrală din Moscova o melodie împotriva lui Vladimir Putin.
Nadejda Tolokonnikova (22), Marina Alyohina (24) and Ekaterina Samuţevici (30) au fost găsite vinovate de huliganim după ce, cu cagule pe faţă şi chitare, au interpretat o melodie punk în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, cerându-i Fecioarei Maria să îl îndepărteze pe Vladimir Putin.
"Acuzatele au comis acte de huliganism, ceea ce înseamnă o încălcare gravă a ordinii publice, ce exprimă o lipsă profundă de respect faţă de societate, motivată de ură religioasă şi de ură faţă de un grup social, acte comise de un grup de persoane în urma unui acord preliminar", a spus judecătorului Marina Sirova, care a instrumentat cazul şi care a calificat gestul celor trei cântăreţe de punk drept o "blasfemie".
Procurorii au cerut condamnarea tinerelor la câte trei ani de închisoare, în condițiile în care pedeapsa maximă pentru "huliganism" este de şapte ani de închisoare. Judecătorul a decis ca pedeapsa să fie de doi ani de închisoare, însă și acest verdict a fost contestat vehement de către cei prezenți în sală.
"Este o ruşine! Este o nedreptate!", au strigat mai multe persoane în sala tribunalului, la anunţarea sentinţei. Nadejda Tolokonnikova a zâmbit în momentul în care a auzit sentinţa.
Avocații apărării vor ataca decizia cu apel. "Considerăm că orice verdict, cu excepţia unei achitări, este nedrept", a subliniat Nikolai Polozov.
Pe durata procesului, tinerele trupei Pussy Riot au fost în permanenţă încătuşate în sala de judecată, unde au luat loc într-o cuşcă de sticlă.
Cazul trupei Pussy Riot, intens mediatizat și în afara granițelor Rusiei, a stârnit reacţii vehemente în întreaga lume, artişti celebri, de la Madonna la Red Hot Chilli Peppers, Paul McCartney sau Sting, cerând eliberarea lor, declarându-se solidari față de situația fetelor.
Susținătorii trupei Pussy Riot au organizat vineri mitinguri în semn de solidaritate în întreaga lume, inclusiv la Moscova în fața tribunalului unde urma să aibă loc procesul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News