Fratele clericului Fethullah Gülen a fost condamnat luni la 10 ani şi 6 luni de închisoare, informează AFP, preluând presa turcă.
Un tribunal din Izmir l-a găsit vinovat pe Kutbettin Gülen de 'apartenenţă la o organizaţie teroristă armată', a informat agenţia Anadolu. Kutbettin Gülen fusese arestat în octombrie 2016, la Izmir, în locuinţa unuia dintre apropiaţii săi.
Autorităţile turce îl acuză pe fostul predicator Fethullah Gülen că a orchestrat tentativa de lovitură de stat întreprinsă pe 15 iulie 2016 de o parte a armatei pentru înlăturarea de la putere a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Fost aliat devenit inamicul numărul 1 al lui Erdogan, Fetullah Gülen, care trăieşte în exil în SUA din 1999, neagă aceste acuzaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu