Pompierii au găsit fetița de 5 ani, căzută la Sibiu în râul Cibin.
După mai bine de opt zile pompierii au reușit să găsească trupul neînsuflețit al unei fetițe ce a căzut accidental în râul Cibin, la Sibiu. Trupul fetei a fost dus de ape aproximativ 26 de kilometri, la Tâlmaciu.
"După mai bine de opt zile de misiune zilnică, determinare şi efort susţinut, fetiţa căzută accidental în râul Cibin a fost găsită de pompierii militari. Din primele informaţii, trupul copilului a fost găsit în zona localităţii Tălmaciu, la 26 km de locul unde s-a produs tragedia, pe malul râului Cibin", a anunțat ISU Sibiu.
Fetița s-a jucat pe malul râului alături de alți copii, iar la un moment-dat a căzut în apă. De atunci și până astăzi ea a fost căutată zi de zi de autorități, împreună cu reprezentanți de la Apele Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News