Un bărbat de 42 de ani, acuzat că ar fi agresat sexual o fetiţă de 11 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.
Anchetatorii au stabilit că, duminică, agresorul, care este din comuna Frumuşica, judeţul Botoşani, a invitat la el în locuinţă fetiţa de 11 ani pentru a-i oferi nişte alimente, însă, când a intrat în casă, aceasta a fost abuzată.
"Din cercetări a rezultat că, la aceeaşi dată, în timp ce se întorcea de la biserică, împreună cu bunica paternă, minora a fost chemată de un consătean de 42 de ani pentru a-i oferi produse alimentare drept milostenie. Având acceptul bunicii, minora s-a deplasat în locuinţa bărbatului. În imobil, prin folosirea de ameninţări, bărbatul a atins minora în zona organelor genitale, o singură dată, ulterior aceasta părăsind în fugă locul faptei", susţine Carp.
Mama fetiţei a sesizat Poliţia, bărbatul fiind depistat de poliţişti pe raza localităţii de domiciliu. La scurt timp, pe numele său a fost emisă şi o ordonanţă de reţinere. Ulterior, el a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar magistraţii Judecătoriei Botoşani au decis emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele suspectului.
Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News